A fost aprobat noul ordin al MS privind bolnavii în stare gravă și morții de COVID. În ce condiții se înmormântează persoanele decedate

medic pacient profimedia
A fost aprobat noul ordin al MS privind bolnavii în stare gravă și morții de COVID. Foto: Profimedia

Ministerul Sănătății a aprobat un nou ordin care modifică dispoziții mai vechi cu privire la persoanele infectate cu noul coronavirus aflate în spital și procedurile de înmormântare. Astfel, bolnavii de COVID pot primi vizite în anumite condiții din partea familiei sau a unui preot. De asemenea, se modifică procedura în cazul deceselor cauzate de infecția cu SARS CoV-2. Înhumarea „se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze”.

În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada epidemiei, pacienţii confirmaţi cu infecție cu SARS-CoV-2 vor primi brăţară de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate, acolo unde există posibilitatea. Dacă nu există această posibilitate, documentul de identitate va fi obligatoriu fotocopiat, copia conformă cu originalul va fi semnată de un cadru medical şi inclusă în foaia de observaţie. În cazul decesului pacientului, în situaţia pierderii actului de identitate sau a imposibilităţii familiei/reprezentantului legal de a aduce actul de identitate în original, copia va fi folosită pentru întocmirea certificatului medical constatator al decesului.

Familia/reprezentantul legal va fi informată telefonic de către unităţile sanitare în legătură cu cazurile severe/critice şi despre survenirea decesului.

În cazul decesului, se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru familia/reprezentantul legal care locuiește la o distanţă mai mică de 100 km de locul decesului, şi de maximum 48 de ore dacă aceştia locuiesc la o distanţă mai mare de 100 km sau în situaţii speciale.

În situaţia în care, în urma comunicării telefonice a acestor condiţii, familia/reprezentantul legal declară că nu se poate ocupa personal de formalităţile de declarare a decesului în termenul stabilit (este internat în spital, este în carantină/izolare la domiciliu, suferă de o afecţiune medicală gravă care îi împiedică deplasarea etc.), va fi îndrumat să trimită, folosind e-mail, aplicații de comunicare (de tip WhatsApp), fax sau alt mijloc de comunicare la distanţă sau chiar printr-o persoană delegată, o declaraţie semnată pe propria răspundere, la care anexează actul său de identitate şi o delegaţie pentru o altă persoană sau un reprezentat al unei firme de pompe funebre care să efectueze identificarea şi să ridice decedatul. Nu este permisă ieşirea familiei/reprezentantului legal din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului.

Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă

Dacă familia/reprezentantul legal sau delegatul acestuia nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut anterior, se va elibera certificatul medical constatator al decesului. În această situaţie, asistentul social sau o persoană delegată în acest sens din unitatea medicală va anunţa de urgenţă serviciul social de pe lângă primăria locală şi va declara decesul la oficiul de stare civilă.

Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 poate beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, și cu acordul medicului curant.

În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

- un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;

- timpul alocat serviciului religios este de maxim 15 minute;

- clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;

- clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;

- se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;

- nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Corpul persoanei decedate confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează

În unitățile sanitare în care există clerici angajați, aceștia vor asigura asistența religioasă pentru credincioșii cultului recunoscut cu acordul căruia a fost angajat, de comun acord medicului curant.

Corpul persoanei decedate ca urmare a infecţiei cu SARS-COV-2 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează.

Decedatul va fi aşezat într-un sac impermeabil nou, dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi igienizat la suprafață cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol).

Familia/reprezentantul legal al decedatului care parcurge procedura de identificare a decedatului vor purta obligatoriu echipament individual de protecţie de unică folosinţă: halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială de protecție; botoşi (protecţie încălţăminte); mănuşi.

Echipamentele individuale de protecţie pentru familia/reprezentantul legal al decedatului care vor parcurge procedura de identificare a decedatului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul.

Cel mult două persoane din familie pot vedea decedatul

În caz de identificare pozitivă (potrivire), vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special dedicat.

Familia/reprezentantul legal al decedatului pot vedea decedatul cu respectarea următoarelor condiții:

- cel mult două persoane din cadrul familiei/reprezentantului legal al decedatului pot vedea decedatul;

- vor îmbrăca obligatoriu echipamentul individual de protecţie descris anterior;

- nu se recomandă contactul direct piele pe piele (atingere, sărut, etc);

- vor respecta strict protocolul de igienă a mâinilor care presupune spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de 20 de secunde la intrarea și la ieșirea în spațiul mortuar. Dacă nu există facilități pentru spălarea mâinilor, se va folosi dezinfectant pentru mâini;

- nu se vor atinge: nasul, ochii, fața, gura.

Se va asigura ventilație adecvată în spațiile în care se află decedatul, fără a se atinge o temperatură disconfortantă.

Priveghiul la domiciliul este interzis

Nu este permis priveghiul la domiciliul persoanei decedate.

Persoanele decedate contaminate ca urmare a infecţiei cu SARS CoV-2 confirmată prin teste specifice de laborator, și care au fost autopsiate, nu se îmbălsămează ci doar se igienizează la suprafață cu produs biocid de tip TP2.

Acești decedați se igienizează şi se îmbracă înainte de a fi introduși în sac.

După identificarea decedatului de către familie/reprezentant legal sau de către cei desemnaţi în condiţiile prezentului protocol, şi după semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste decedat, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină.

Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, sicriul se igienizează cu produs biocid de tip TP2 sau formol, urmând a se închide şi sigila sicriul înainte de ieşirea din instituţia medico-legală şi predarea către familie/reprezentant legal i, aceştia din urmă având obligaţia de a nu-l mai deschide ulterior.

Familia sau reprezentanţii autorităţilor publice locale (pentru cazurile sociale) aduc sicriul în care se pune decedatul.

Înhumarea decedatului confirmat cu infecţie cu SARS-CoV-2 se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege. După fiecare serviciu religios, spațiul se va aerisi și se va dezinfecta conform recomandărilor în vigoare.

Numărul de persoane care participă la funeralii este cel permis de reglementările oficiale

Numărul de persoane care participă la funeralii este cel permis de reglementările oficiale, dar va fi menținut la un minimum. Toate persoanele participante vor respecta păstrarea distanței recomandate în metodologia în vigoare, se vor proteja în mod adecvat iar purtarea măștii faciale este obligatorie.

Persoanele care au simptome sugestive pentru infecția cu SARS-CoV-2 de boală, indiferent de natura lor, nu vor participa la aceste proceduri sau ritualuri.

Împărțirea de alimente cu ocazia slujbei religioase se realizează cu respectarea prevederilor în vigoare referitoare la protecția față de infecția cu SARS-CoV-2

Nu este nevoie ca obiectele personale ale persoanei decedate să fie incinerate sau îndepărtate conform procedurii deșeurilor infecțioase. Ele vor fi mânuite purtând mănuși, curățate cu detergent și dezinfectate cu soluție de min 70 grade etanol, hipoclorit sau o soluție de clor cu concentrația de 0.1% (1000 ppm).

Îmbrăcămintea sau alte obiecte din stofă/pânză ale persoanei decedate pot fi spălate în mașina de spălat la 60- 90 grade Celsius și cu detergent uzual pentru spălare automată. Dacă nu este posibil, se poate face spălare manuală cu următoarele precauții: textilele vor fi scufundate într-un vas de dimensiuni mari, cu apă fierbinte și săpun. Se manevrează cu clești de lemn, evitând formarea de stropi, se golește vasul și se umple cu soluție de clor 0.05% timp de aproximativ 30 minute, după care se clătesc rufele bine cu apă curată și se usucă la soare.

Pacientul infectat cu SARS-CoV-2 și care prezintă simptome severe de boală poate beneficia de vizita unui membru al familiei

Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 și care prezintă simptome severe de boală poate beneficia, la cerere, de vizita unui membru al familiei/ reprezentantului legal, cu acordul medicului curant.

În vederea asigurării protecției membrului familiei/aparținătorului legal, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

- o singură persoană poate intra la pacient, o singură dată;

- timpul alocat vizitei este de maxim 15 minute;

- vizitatorul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;

- vizitatorul respectă toate măsurile sanitare care se impun;

- nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

DOCUMENT: Citiți AICI textul integral al ordinului emis de Ministerul Sănătății.

Editor : Liviu Cojan

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate