Anchetă la Spitalul Universitar, după ce un protestatar operat acolo a fost infectat cu Clostridium Difficile

Data actualizării: Data publicării:
doru oprea

Conducerea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti a anunţat că a demarat o anchetă după ce un bărbat care a fost rănit la protestul din 10 august şi a fost operat în unitatea medicală a fost infectat cu Clostridium Difficile. Medicii spun că analizele de laborator trebuie ”corelate cu contextul clinic al pacientului şi cu alte constante biologice crescute”, întrucât există şi purtători asimptomatici, potrivit News.ro.

Referitor la informaţiile apărute în mediul virtual cu privire la anumite analize ale pacientului Oprea Doru, internat în instituţia noastră în urma participării la mitingul de protest din data de 10 august, facem precizarea că aceste date de laborator trebuie corelate cu contextul clinic al pacientului şi, evident, şi cu alte constante biologice crescute. Având în vedere faptul că în populaţia generală există purtători asimptomatici Clostridium Difficile (între 5-15 la sută), nu putem afirma cu certitudine că domnul O.D. nu face parte din această categorie de populaţie, iar în contextul unei imunităţi scăzute, această tulpină să se activeze”, au transmis, marţi, reprezentanţii SUUB.

Aceştia au precizat că pacientul a necesitat ”antibioprofilaxie cu spectru larg pentru plaga de la nivelul coapsei”, ceea ce reprezintă ”factori de risc pentru infecţia cu Clostridium Difficile”.

Dacă buletinul de analize ce a apărut în mediul virtual se corelează cu starea clinică şi cu constante biologice modificate, această infecţie se datorează doar antibioprofilaxiei cu cefalosporine şi nu altor cauze. Precizăm că s-a dispus o anchetă epidemiologică în Secţia de Chirurgie Plastică unde pacientul a petrecut ultima parte a perioadei de spitalizare”, au mai precizat reprezentanţii unităţii medicale.

Doru Oprea a postat pe Facebook buletinul de analize medicale care confirmă infecţia cu Clostridium Difficile, însoţit de mesajul: ”În noaptea de sâmbătă spre duminică am început să fac febră, frisoane, tot ce trebuie. Duminică am fost la Spitalul V. Babeş din Timişoara cu probe pentru analize dar mi s-a spus că nu e nimeni şi să revin dimineaţă. Azi dimineaţă am dus probe la Synevo şi acum am luat rezultatele: clostridium. Cică e o bacterie cu care trebuie să mă lupt acum”.

De asemenea, SUUB precizează că mai există în unitate internată o persoană dintre cei care au participat la mitingul din data de 10 august din Piaţa Victoriei şi care au necesitat spitalizare.

În acest moment mai este internată o pacientă în Secţia de Chirurgie Plastică, domnia sa având o evoluţie favorabilă, dar necesitând în continuare monitorizare şi tratament intraspitalicesc pentru câteva zile”, se mai arată în comunicat.

Conform IGSU, în urma violenţelor din Piaţa Victoriei din 10 august, 452 de oameni au fost asistaţi medical, dintre care 70 au fost transportaţi la spital, între ei fiind şi 11 jandarmi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vin nou ninsorile. Doi cicloni activi lovesc România, după zile neobișnuit de calde. De când vine din nou...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Gheorghe, despre lupta cu kilogramele din copilărie: „Rămâi cu niște pitici pe creier”. Ce dietă ține...
Film Now
Bradley Cooper, îndrăgostit până peste cap. Sărut cu Gigi Hadid, în timpul unei întâlniri romantice, pe...
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Pensia militară medie pentru limită de vârstă este 5.800 lei, dublu față de pensia „normală”. Când vor crește?
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online