Când vom reveni la viața de dinaintea pandemiei? Răspunsul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru

Data publicării:
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi seară, că o revenire la viaţa „completă” de dinainte de pandemie este posibilă spre sfârşitul verii, „dar cu anumite obiceiuri pe care le-am preluat".

„În condiţiile în care avem o evoluţie normală, condiţiile de distanţare sunt respectate, avem mall-urile, în condiţiile în care avem o evaluare normală evitând aglomeraţiile populaţionale, se pot deschide. Încep competiţiile sportive, la început fără spectatori, le putem extinde într-un timp doi. În acest moment avem concertele în aer liber, până la 500 de oameni cu distanţare, putem mări acest număr. Bazinele de înot în exterior, putem să ne gândim. Dar toate aceste lucruri sunt în contextul evoluţiei noastre epidemiologice. Suntem de-abia la începutul celei de-a doua perioade de relaxare, evaluarea, cel puţin la o săptămână, ne poate face să putem da termenul pentru următoarele măsuri de relaxare sau care sunt acestea”, a explicat Nelu Tătaru la TVR 1.

Cât priveşte perspectivele pentru această toamnă, el a precizat că se ia în calcul „inclusiv” o convieţuire cu virusul, „poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică”.

Încă colectăm aceste date şi studiul de seroprevalenţă ne va da şi un răspuns. Gestionăm, pe vară, inclusiv o convieţuire cu virusul, poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică. Va trebui să gestionăm şi un număr din populaţia României, care sunt imunizaţi. Cu cât acest număr este mai mare, ne gândim la un episod doi mai facil sau aproape inexistent. Cu cât numărul din populaţie care este imunizat este mai mic, ne gândim la un al doilea episod poate mai accentuat. Nu ţine doar de noi. Vom avea o circulaţie, noi trebuie să gândim gradul nostru de imunizare, transmiterea comunitară şi afluxul de cetăţeni români sau străini care vin în România din anumite focare. Acestea sunt toate cele trei lucruri pe care va trebui să le gestionăm din toamnă-iarnă”, a arătat ministrul Sănătăţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Kate Middleton, apariție neașteptată la Wimbledon. Gestul făcut înainte de meciul lui Arthur Fery a cucerit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...