Cazurile de gripă din România au înregistrat o creștere alarmantă. Medicii atrag atenția că circulă o tulpină a virusului A, care dă simptome puternice și care are un debut brusc.
Există o creștere de aproximativ 40-50% a infecțiilor respiratorii acute, iar gripa are un rol major în această evoluție. În perioada 1 - 7 decembrie s-a înregistrat debutul sezonului gripal.
Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă clinică, număr dublu față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (1.504), potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică.
Medicii spun că este un sezon gripal obișnuit, care apare în fiecare an, însă evoluția bolii poate fi imprevizibilă, așa cum observăm constant de la un sezon la altul. Severitatea unui sezon gripal depinde foarte mult de gradul de vaccinare în rândul populației.
Adrian Marinescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a declarat, marți, la Digi24, că este o variantă virală care circulă în Europa la o intensitate mai mare.
„E o creștere cu 40-50% în ultimele două săptămâni față de ce avem într-o lună normală. Vorbim în primul rând de cazurile de gripă.
E o variantă virală care circulă în Europa, este o intensitate mai mare, sunt mai multe cazuri.
Cred că am putea să ne pregătim prin vaccinare și prin metodele de prevenție, ca să ne gândim la o situație care va fi mai ușoară.
În primul rând, n-aș merge direct la camera de gardă a spitalului, dacă nu este o urgență. Aș vorbi cu medicul de familie sau pentru copii, cu medicul pediatru. Aș avea un pic de răbdare, pentru că simptomele, nu mă refer doar la tuse, sunt durerile musculare, articulare. Într-adevăr, gripa este boala care te pune la pat. Aceste lucruri pot fi monitorizate, se ajunge într-adevăr la spital, unde mă aștept să fie timp de așteptare lungi, doar dacă am într-adevăr nevoie sau îmi spune medicul de familie”, mai afirmă Adrian Marinescu.
Citește și Ce este „super-gripa” în România și cum explică medicii simptomele: „Este o creștere evidentă a cazurilor”
Editor : A.C.