Ministrul Rogobete anunță că marți se va ști dacă bacteria din instalaţia de la Spitalul pentru copii din Iași a fost eliminată

Data publicării:
rogobete 2
Alexandru Rogobete. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Târgu Mureş, că probabil marţi se va şti sigur dacă biofilmul de Pseudomonas aeruginosa din instalaţia de apă a Spitalului pentru copii "Sf. Maria" din Iaşi a fost eliminat.

"Cel mai probabil că marţi vom şti sigur dacă biofilmul de Pseudomonas din instalaţie a fost eliminat sau nu şi, dacă a fost eliminat, activitatea medicală va funcţiona în condiţii optime. Dacă nu a fost eliminat, atunci vom relua această procedură şi vom funcţiona cu spitalul în alertă epidemiologică. Dar nu este în momentul de faţă o situaţie critică în acea unitate sanitară", a afirmat ministrul, citat de Agerpres.

E a reiterat faptul că a fost creată o celulă de criză la Ministerul Sănătăţii în urma acestei situaţii.

"Avem două spitale de urgenţă din Bucureşti, respectiv Spitalul Judeţean din Suceava, care sunt pregătite să preia pacienţi, în cazul în care se impune un transfer al pacienţilor sau în cazul în care se prezintă în unitatea de urgenţă pacienţi cu urgenţe majore care nu pot fi trataţi în unitatea sanitară (...). Am dispus Direcţiei de Sănătate Publice să verifice, să recolteze probe microbiologice, atât de pe suprafeţe, cât şi de pe tegumentele pacienţilor şi ale personalului medical din mai multe puncte din unitatea sanitară. Aceste rezultate vor fi disponibile mâine şi, sigur, în funcţie de rezultatele microbiologice şi în funcţie de evoluţie vom lua deciziile în cunoştinţă de cauză. Am vrut, am insistat să ajungă azi-noapte la spital pentru că în urma evenimentelor neplăcute pe cale le-am avut cu acest spital în august, am vrut să coordonez eu la nivel local această situaţie", a declarat Alexandru Rogobete.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...