Noi reguli pentru spitalele publice. Managerii vor fi obligați să publice date despre activitatea medicală, economică şi administrativă

Data publicării:
un pat de spital pe holul unui spital
Foto: Shutterstock

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că managerii de spitale publice vor fi obligaţi să ofere pe site-ul unităţii medicale „date clare despre activitatea medicală, economică şi administrativă, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie”. Astfel, vor fi făcute publice numărul de transferuri către alte unităţi, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziţie publică, dar şi indicatori privind satisfacţia pacienţilor.

„Am aprobat un nou set de măsuri prin care creştem transparenţa şi responsabilitatea în spitalele publice. Managerii vor fi obligaţi să publice pe site-ul spitalului date clare despre activitatea medicală, economică şi administrativă, inclusiv indicatori de performanţă atât pentru ei, cât şi pentru şefii de secţie”, a afirmat, vineri, într-o postare pe Facebook, ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, printre informaţiile obligatorii se vor regăsi: numărul de transferuri către alte unităţi, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziţie publică, dar şi indicatori privind satisfacţia pacienţilor şi feedback-ul primit din partea acestora.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Aceşti indicatori de performanţă nu vor fi doar cifre pe hârtie, ci instrumente prin care putem evalua obiectiv activitatea fiecărui manager şi şef de secţie. Dacă vrem spitale mai bune, trebuie să ştim exact cine îşi face treaba şi cine nu. În centrul acestor măsuri stă pacientul. Pacienţii trebuie să fie ascultaţi, iar experienţa lor în spital să conteze în mod real în evaluarea conducerii şi a echipelor medicale. Feedback-ul lor va deveni un criteriu concret în măsurarea performanţei”, a arătat Rogobete.

El a menţionat că şi-a asumat transparentizarea activităţii spitalelor publice şi introducerea unor criterii clare de performanţă, iar acesta este încă un pas în această direcţie.

„Încrederea oamenilor în sistemul de sănătate nu se câştigă prin vorbe, ci prin fapte, prin reguli clare şi prin implicarea reală a pacienţilor în modul în care funcţionează spitalele. Vom continua să fim fermi şi transparenţi, pentru ca sănătatea din România să fie despre performanţă, responsabilitate şi respect faţă de pacienţi”, a conchis Alexandru Rogobete.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...