Şefa Comisiei de Malpraxis, despre bebeluşul cu„roşu în gât”, care a murit: Ca om, dacă a fost examinat, mereu există şi moarte subită

Data actualizării: Data publicării:
parinti copil mort

Acuzații de malpraxis la spitalul Județean din Focșani. O fetiță de de patru luni și jumătate a murit, după ce a fost consultată de medic. Specialistul le-a spus părinților că are roșu în gât și i-a trimis acasă. Copila avea pneumonie și a murit a doua zi. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Alina Artimon, mama bebeluşului: „La cinci a mâncat fata, la şase a trebuit să mă trezesc să îi dau tratamentul şi n-am mai avut cui”

Andrei Petrea, tatăl bebeluşului: „Nu vrem să se mai întâmple şi la alţi copii sau la alte familii să sufere ce-am păţit noi”

Mihaela Mihalache, medic pediatru: „Copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun, copilul a fost consultat pe îndelete.

N-am avut semne de insuficienţă respiratorie”.

Preşedintele Comisiei de Malpraxis: "În manualele noastre medicale se citează şi acest diagnostic moarte subită”.

Întrebată la Digi24 despre acest caz, Marina Maiorov, preşedintele Comisiei de Malpraxis, a explicat că, pentru a interveni, comisia trebuie sesizată de către părinţi, care să depună o cerere şi acte medicale în susţinerea cauzei lor.

„Deocamdată nu s-a făcut nicio sesizare”, a spus Maiorov.

Ea a adăugat că nu poate comenta cazul în lipsa unui expert sau a examnenului anatomo-patologic.

Întrebată ce părere are despre acest caz, în calitate de om, ea a răspuns: „În calitate de om, dacă copilul a fost examinat, totdeauna există şi moarte subită şi alte diagnostice posibile. Dacă a fost examinat corect, dacă la momentul acela nu punea probleme pentru a fi reţinut în spital.... orice este cu putinţă. În manualele noastre medicale se citează şi acest diagnostic moarte subită”.

Pediatru: Sugarul este o vârstă la care ştim prea bine că pot evolua oricând nefavorabil

Fetiţa a murit din cauza unei pneumonii, la numai câteva ore după ce fusese diagnosticată în Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani cu "roşu în gât".

Medicul pediatru care a consultat copilul a declarat că diagnosticul pus a fost unul corect, având în vedere simptomatologia. Decesul copilului a survenit sâmbătă, 7 decembrie.

"Vineri, la ora 12,14 am consultat copilul Maria Daria Petrea, în vârstă de patru luni jumătate, din Ciuşlea. La examenul clinic nu am depistat simptomatologii respiratorii, semne de insuficienţă respiratorie, copilul respira bine, era bine colorat, avea tonus bun. Copilul a fost consultat pe îndelete, dezbrăcat la Pampers, pentru că aşa consultăm toţi copiii sugari. Temperatura intra-rectală a fost 36,8 grade. La examenul clinic am găsit un faringe hiperemic, fără alte modificări vizibile. Copilul a primit o reţetă acasă, cu antitermic şi simptomatice. (...) Orice copil febril sub vârsta de şase luni care are doar febră, fără alte semne clinice de boală, fără semne de gravitate, poate fi tratat acasă sub supraveghere 24 - 48 de ore cu antitermice, precum precizează şi ghidul de pediatrie din 2019. (...) Sugarul este o vârstă la care ştim prea bine că pot evolua oricând nefavorabil. Le-am recomandat părinţilor să monitorizeze starea copilului şi să se prezinte la spital dacă se agravează", a declarat medicul pediatru Mihaela Mihalache.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...