Studiu. Cât de periculos este, de fapt, doar mirosul de țigară

Data publicării:
scrumiera fumat tigara
FOTO: Shutterstock

Expunerea la o vârstă fragedă la ''fumatul la mâna a treia'' creşte incidenţa şi severitatea cazurilor de cancer pulmonar, iar copiii mici sunt cei mai vulnerabili la efectele acestor particule nocive, conform unui anunţ al Laboratorului naţional Lawrence Berkeley din Statele Unite, citat de Xinhua.

Smoking Ban Comes Into Effect In England
FOTO: Gulliver/ Getty Images

''Fumatul la mâna a treia'' este un tip de reziduu toxic ce persistă pe suprafeţele din spaţii închise şi în praf mult timp după stingerea unei ţigări obişnuite. Acesta a fost considerat un pericol la adresa sănătăţii încă de acum aproape un deceniu, însă, oamenii de ştiinţă de la Berkeley Lab au descoperit, în urma celui mai recent experiment - desfăşurat pe 24 de şoareci - că expunerea la vârste fragede la ''fumatul la mâna a treia'' a crescut incidenţa cazurilor de cancer pulmonar, potrivit Agerpres.

În cadrul cercetării, au fost amplasate fragmente de ţesătură expuse la fumul de ţigară în spaţiul în care trăiau şoarecii. De la vârsta de patru săptămâni la cea de şapte săptămâni, exemplarele au primit o doză zilnică din acest reziduu de aproximativ 77 de micrograme pe kilogram de corp.

Rezultatele experimentului au demonstrat că aceste rozătoare au prezentat o creştere a incidenţei cancerului pulmonar, dar şi leziuni canceroase de dimensiuni mai mari şi un număr ridicat de tumori în comparaţie cu un grup de control alcătuit din alţi 19 şoareci.

Cel mai recent studiu reprezintă o completare a unei cercetări realizată în 2017 de Antoine Snijders, Jian-Hua Mao şi Bo Hang de la Berkeley Lab, ale cărei concluzii au fost că expunerea pe termen scurt la fumatul pasiv ''la mâna a treia'' este asociată, în cazul şoarecilor tineri, cu greutatea corporală scăzută şi cu schimbări la nivelul sistemului imunitar.

Studii de teren efectuate în Statele Unite şi China au confirmat că prezenţa reziduurilor toxice rămase în spaţiile închise după stingerea ţigărilor este foarte des întâlnită, iar metodele tradiţionale de îndepărtare a acestor particule nu sunt eficiente.

Expunerea la ''fumatul la mâna a treia'' se produce prin inhalare, ingestie sau absorbţie prin piele, se notează în studiu.

'''Fumatul la mâna a treia' provoacă riscuri ascunse ale fumatului de tutun. Nu poate fi văzut, însă poate fi mirosit'', a declarat Bo Hang pentru Xinhua. Potrivit acestuia, copiii mici sunt cei mai afectaţi de ''fumatul la mâna a treia''.

''Copiii mici care se târăsc şi bagă în gură diverse obiecte sunt cei mai predispuşi să intre în contract cu suprafeţe contaminate şi de aceea ei sunt cei mai vulnerabili la efectele nocive ale fumatul pasiv 'la mâna a treia''', a precizat cercetătorul chino-american.

Cel mai semnificativ progres al studiului asupra fumatului pasiv ''la mâna a treia'' este că efectele pe termen lung ales acestuia au fost asociate cu dezvoltarea cancerului la om, a declarat Jian-Hua Mao.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
„N-a plouat nici cât să se așeze praful”. Seceta ține pe loc semănatul în sudul țării
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro