Scandal pe tema poluării. Firea către ministrul Mediului: Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!

Data actualizării: Data publicării:
gabriela firea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Mediului Costel Alexe și Gabriela Firea au avut, marți seară, un schimb de replici cu privire la poluarea din Capitală, cel dintâi reproșându-i că Primăria nu a luat măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului. „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București”, îi răspunde Firea, potrivit Mediafax.

„Sunt revoltat. Ministerul poartă o corespondență și i-am pus în vedere Primăriei Capitalei de fiecare dată că trebuie să se preocupe să identifice soluții pentru că Bucureștiul astăzi produce un milion de tone de deșeuri pe an din cele 6 pe care le produce România”, a declarat ministrul Mediului, Costel Alexe, la Antena3.

În replică, primarul general Gabriela Firea a spus că Primăria Capitalei a luat măsuri pentru imbunătățirea calității aerului, iar faptul că Bucureștiul este pe locul 4 în privința poluării și nu pe primul înseamnă că proiectele derulate au dat roade.

„Faptul că avem din ce în ce mai multe mașini proprietate personală de aproape unică folosință e un fapt îngrijorător. De aceea, facem campanii ca cetățenii să folosească transportul public în comun. Foarte multe autobuze merg goale pentru că avem obișnuința de a circula cu autoturismul personal”, a spus Firea la același post de televiziune.

Ministrul Mediului, Costel Alexe: „Noi să ne mutăm din București, doamnă?”

Firea a mai spus că Guvernul PNL îi menționează numele în discuții privind poluarea doar pentru a exista un țap ispășitor.

„S-au făcut lucruri și se vor face. Este foarte bine că e preocupat (ministrul Mediului, n.r.). Partea proastă este că ai tăi colegi nu au făcut în Consiliul General pentru a îmbunătăți calitatea mediului și dumnealui vine și ne dă lecții. Nu mi-a pronunțat numele, dar toți știu cine e primar general”, mai spune Firea.

La rândul lui, Costel Alexe spune că bucureștenii respiră în fiecare zi aer poluat deoarece municipalitatea nu ia măsuri în acest sens.

Firea i-a răspuns: „E foarte rău că un ministru nu știe ce se întâmplă în București. (...) Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”.

Alexe: „Noi să ne mutăm din București, doamnă? Dumneavoastră ar trebui să aveți o administrație performantă”.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Newsweek
Jurist despre CASS la pensie. Trebuie restituită. „E dublă impunere”. De ce pensia nu trebuie impozitată?
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...