Senatul a adoptat legea de achiziţionare a 32 de avioane F-35

Data actualizării: Data publicării:
Avion F-35
Avion F-35. Foto: Profimedia Images

Senatul a adoptat miercuri proiectul de lege privind achiziționarea de către România a 32 de avioane americane de luptă F-35, considerate cele mai avansate din lume. Senatul este camera decizională, legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

ACTUALIZARE 14.35. Legea a fost adoptată cu 76 de voturi „pentru” din 77 de senatori prezenți, potrivit paginii de internet a Senatului.

Știrea inițială. Senatul se reunește în plen azi, de la ora 14:00, în calitate de for decizional, pentru proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35.

Decizia a fost luată marţi seara de Biroul permanent al Senatului.

Proiectul de lege, adoptat marţi de Camera Deputaţilor, are legătură cu Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, Faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern - Guvern specifice Programului Foreign Military Sales, potrivit Agerpres.

Actul normativ prevede atribuirea de Guvernul României către Guvernul Statelor Unite ale Americii a contractelor de tip Letter of Offer and Acceptance (LOA) pentru achiziţionarea a 32 de avioane F-35, motoare, muniţii, suport logistic iniţial, acces permanent la lanţul global de suport al F-35, echipamente şi servicii pentru şi de instruire a personalului navigant de aviaţie, a personalului de sprijin şi a personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, echipamente criptografice cu regim special, asistenţă de specialitate, precum şi realizarea de proiecte de cooperare industrială constând în transfer de tehnologie sau produse.

Fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, sau prin împrumuturi ori garanţii de împrumuturi oferite de Guvernul SUA sau printr-o combinaţie a acestora. De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Phil Collins, despre Taylor Swift: „Merită să fie cea mai mare vedetă din lume”. Ce piesă l-a cucerit...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Reuniune emoționantă după 23 de ani. Cum arată azi actorii care i-au jucat pe Frodo, Sam, Merry și Pippin în...
Adevarul
Primii kilometri de autostradă din 2026: azi se deschide circulației un nou lot din Autostrada A3
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru pensionarii care iau miercuri pensia. „Am trimis banii”. La ce oră ajung pe card?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Vin Diesel a plâns când a citit scenariul ultimului film din seria Fast & Furious: "Cel mai bun". Când apare...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...