Video Simulare. Cum se va desfășura campania de vaccinare anti-COVID în spitale

Data actualizării: Data publicării:
vaccin anti-covid de la Pfizer
Vaccin împotriva COVID-19. Foto: Guliver/GettyImages

Din cele 10.000 de doze de vaccin care au ajuns astăzi la București, 155 vor fi trimise în Constanţa. La malul mării, vaccinul va ajunge mâine dimineaţă, apoi în scurt timp cadrele medicale vor fi vaccinate. Medicii şi asistentele au făcut o simulare a evenimentului de mâine, astfel încât, la momentul începerii campaniei, fiecare să știe exact ce are de făcut.

Trei zile va dura prima campanie de vaccinare în Constanţa. Duminică dimineaţă vor ajunge dozele, apoi, începând cu ora 10:00, 60 de cadrele medicale se vor vaccina.

Medic: Am făcut o simulare să ştim mâine cum procedăm. Ne interesează cantitatea, pregătim toate cele cinci doze şi în momentul în care sunt programaţi să facem injecţia.

Asistentele medicale au venit de acasă să îşi pregătească toate ustensilele necesare pentru vaccinare şi au stabilit unde vor fi depozitate dozele de vaccin.

Asistentă medicală: Aici se va dizolva şi se vor prepara dozele. Avem un ser fiziologic în care se vor dizolva, o cantitate din acel vaccin. Se va lua ser, se va introduce aici, se va agita foarte usor de 10 ori, după care se vor lua seringile de injectare.

Primul constănţean care se va vaccina este chiar coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din oraş.

Dr. Sorin Rugină, coordonatorul campaniei de vaccinare SCBI Constanţa: Având în vedere şi contextul, da, parte dintre ei nu se vor vaccina în acestă campanie, ci se vor vaccine ulterior. Noi avem în cele trei zile programate, 27, 28 si 29, un număr de aproximativ 60 - mâine, 50 - luni şi restul - marți.

Echipa de vaccinare va fi una complexă, formată din medici infecţionisti și medici reanimatori, care vor asigura asistenţa pentru eventuale accidente postvaccinare. Medicii epidemiologi vor face triajul împreună asistentele de la spitalul de boli infecţioase.

Lavinia Andrei, asistentă medicală: Zicem noi că suntem profesionişti, mai avem puţin şi facem un an de când tratăm COVID, aşa că suntem optimişti.

Mihaela Ianoş, asistentă medicală: Mă bucur că am să vaccinez colegii mei, în primul rând, pentru că suntem o echipă şi ne susţinem, mă bucur să ştiu că eu voi face parte din cei vaccinaţi şi îmi asigur sănătatea mea şi a celor din jur meu, mă bucur şi de aceea am si venit şi în acestă zi de Crăciun de acasă.

10.000 de doze sunt la Institutul Cantacuzino. La noapte pleacă spre spitalele de boli infecțioase din toată țara. Infecționiștii din Iași și Timișoara vor fi printre primii vaccinați.

Adrian Marinescu, medic infecționist la Spitalul Matei Balș din București: ine va începe vaccinarea, Matei Balș a fost primul spital care a tratat infecții SARS-CoV2.

Florin Roșu, șef secție ATI la Spitalul de Boli Infecțioase Iași: În momentul de față avem înscriși pe listă 260 de cadre medicale din 280.

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase „Victor Babeș” Timișoara: 90 la sută se vaccinează și 10 la sută nu. 450 de doze pe care le primim, sunt 433 sau 434 de persoane care se vor vaccina.

Vaccinul anti-COVID vine sub formă de pulbere, în sticluţe mici, în care trebuie introdus ser fiziologic pentru diluare şi apoi va fi fracţionat în cinci doze egale pentru 5 pacienţi diferiţi.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...