Slujbă de pomenire a etnicilor români din Ucraina căzuţi pe front, la Mănăstirea Putna. „Războiul a intrat în casele noastre”

Data actualizării: Data publicării:
manastirea putna vp

O slujbă specială de pomenire a militarilor ucraineni de etnie română din regiunea Cernăuţi care au murit în războiul declanşat de Federaţia Rusă a fost oficiată, duminică, la Mănăstirea Putna.

Slujba parastasului a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstiri Putna, fiind prezente sute de persoane din regiunea Cernăuţi, membri ai militarilor căzuţi pe front, scrie Agerpres.

„Am săvârşit acum, aici, la Putna, al doilea parastas pentru etnicii români din nordul Bucovinei căzuţi în războiul din Ucraina, la cererea familiilor lor, a prietenilor lor, dar şi a unor asociaţii creştin-ortodoxe din Bucovina. E o durere pe care dumneavoastră, familiile lor, o purtaţi în suflete. Şi nu este o durere uşoară. Dar este o durere pentru toţi românii, căci un neam este ca un trup şi, când suferă o parte a lui, suferă întreg trupul, suferă tot neamul. Aşa că suntem cu toţii alături de fraţii români din Bucovina”, a afirmat stareţul Mănăstirii Putna.

„Războiul a intrat în casele românilor”

La rândul său, unul dintre liderii comunităţii româneşti din Cernăuţi, profesorul Marin Gherman, a vorbit despre pierderile de vieţi omeneşti din războiul din Ucraina, care afectează atât familiile de etnie română, cât şi întreaga comunitate românească.

„Nimeni dintre noi şi nimeni dintre voi nu a vrut război, însă războiul a intrat în casele românilor cu toate că ei se aflau foarte departe de linia frontului. Nimic nu poate fi mai distrugător pentru o comunitate care este dezrădăcinată decât acest război, în aceste clipe. Românii au trecut prin foamete, prin deportări, prin refugii, prin cele mai mari încercări, iar acum, devenind tot mai puţini de la un an la altul, de la o lună la alta, acest război dureros ne face tot mai puţini. Fiecare zi de război înseamnă foarte multă durere. Poate pentru unii este o listă cu aceşti oameni, însă sunt sigur că pentru fiecare dintre voi fiecare membru al familiei este un întreg univers şi fiecare dintre voi aţi pierdut un întreg univers", a declarat profesorul ucrainean de origine română Marin Gherman.

Evenimentul a fost organizat, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, de Centrul Media BucPress, Societatea Civică "Valea Prutului" şi Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina "Mihai Eminescu".

Potrivit organizatorilor, de la începutul războiului, pe front au murit aproximativ 250 de militari ucraineni din comunităţile româneşti din regiunea Cernăuţi. Totodată, 140 de persoane sunt date dispărute.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
Un câștigător de loterie în vârstă de 80 de ani a construit un imperiu al drogurilor de sute de milioane de...
Pro FM
Cine e în spatele Lolitei Cercel, artista AI care a iscat dezbateri aprinse: "Am creat-o așa cum un scriitor...
Film Now
Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, apariție rară alături de cei trei copii. Gemenele cuplului s-au...
Adevarul
Universitățile de top din Moscova oferă bonusuri generoase studenților pentru a se înrola în armată
Newsweek
La ce pensie poți spera după 30-35 ani de muncă? Unii pensionari nu iau nici 2.000 lei pensie. Care e motivul?
Digi FM
Cum arată Jennifer Grey la 65 de ani. În curând începe filmările la continuarea "Dirty Dancing"
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Natalie Portman, critici dure la adresa Oscarurilor din 2026: „Regizoarele sunt ignorate. Mai avem mult de...
UTV
Sydney Sweeney a încins Instagramul cu pozele din noua campanie. Actrița a lansat brandul de lenjerie SYRN