Ambasadorul Canadei: Toți cetățenii români vor putea merge fără viză în Canada de la 1 decembrie

Data actualizării: Data publicării:
steag canada

Românii care dețin o viză validă pentru SUA sau au primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani vor putea călători fără vize de la 1 mai, iar de la 1 decembrie toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză, a anunțat, joi, ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton, în cadrul unei conferințe pe tema proiectelor urbane de tip Smart City.

FOTO: Gulliver/ Getty Images

"Vreau să disociez acordul de liber schimb UE-Canada de chestiunea vizelor. Sunt chestiuni complementare, dar nu identice. Am negociat cu Guvernul României eliminarea vizelor pentru turiștii români și acesta este o chestiune separată de acordul de liber schimb UE-Canada. Oficialii canadieni au evaluat România, am văzut progresele pe care le-au făcut în domenii precum pașapoartele, reglementarea migrației, etc și de acea cu încredere am convenit un acord în urma căruia cetățenii români vor putea, foarte curând, să călătorească în Canada fără vize. Concret, începând cu data de 1 mai 2017, un cetățean român care fie deține o viză validă pentru SUA sau a primit o viză pentru Canada în ultimii 10 ani va putea călători fără vize în Canada. Începând cu data de 1 decembrie toți cetățenii români vor putea merge în Canada fără viză", a precizat ambasadorul Canadei, potrivit Agerpres.

Acesta susține că tot ceea ce trebuie să facă românii pentru a putea călători în Canada este să completeze un formular care se află pe site-ul Ambasadei, respectiv Electronic Travel Authority.

"Durează două minute și costă șapte dolari. Acesta este furnizat tuturor cetățenilor din țările scutite de vize care doresc să viziteze Canada fie în scopuri turistice sau pentru afaceri. Dacă în 2017 intenționați să vizitați Canada asta este ceea ce trebuie să faceți", a adăugat ambasadorul Canadei.

În ceea ce privește CETA, acordul de liber schimb dintre UE și Canada, diplomatul canadian susține că România este perfect plasată pentru a beneficia direct de toate domeniile CETA, fie că este vorba de schimburile de bunuri, reducerea tarifelor vamale, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și mobilitatea forței de muncă.

"Cel mai imediat și mai semnificativ impact va fi eliminare tuturor tarifelor pentru majoritatea produselor și serviciilor românești exportate în Canada, 99% din tarifele impuse bunurilor românești vor fi eliminate. Parlamentul European a ratificat deja acest acord. Parlamentul Canadian este programat să ratifice acest acord în săptămânile următoare și atunci va intra în vigoare. În prezent, peste 300 de companii românești, de toate mărimile, exportă o gamă largă de bunuri și servicii spre Canada. Exemplele includ îmbrăcăminte și încălțăminte, mașini și echipamente electrice. Valoare actuală a exporturilor românești spre Canada este de peste 200 milioane de euro cu potențial de creștere semnificativă după CETA. Similar un număr de 40.000 de locuri de muncă românești susțin aceste exporturi și există oportunități pentru crearea de noi locuri de muncă după CETA", a adăugat Kevin Hamilton.

În ceea ce privește proiectele urbane de tip Smart City, ambasadorul Canadei a afirmat că marile orașe ale Canadei, precum Montreal, Toronto și Vancouver sunt orașe model pentru smart cities,"când vine vorba de transport, infrastructură, nivel al educației sau parteneriate public private, sănătate."

"În Canada vorbim despre "MTV Cities" (Montreal Toronto și Vancouver), acestea sunt orașele cele mai cunoscute orașe canadiene în lume, sunt cele mai mari orașe din Canada și orașele spre care se îndreaptă cei mai mulți imigranți. Acestea sunt orașele model pentru smart cities când vine vorba de transport, infrastructura, nivel al educației, parteneriate public privat, sănătate, etc. Dar aș vrea de asemenea, dacă aveți de gând să vizitați Canada, să vă invit să vă uitați și la alte orașe canadiene mai puțin cunoscute cum este Waterloo, Ontario, care este versiunea canadiană a Silicon Valley, sau la Quebec și Calgary etc", a mai spus acesta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja