Ce salariu primește un asistent maternal în România. Condițiile de angajare și situațiile în care venitul lunar poate crește
Funcția de asistent maternal reprezintă o componentă esențială a sistemului național de protecție a copilului, exercitată în baza unor standarde profesionale și cerințe legale bine definite. Veniturile asociate acestui rol variază în funcție de mai mulți factori, iar ocuparea profesiei presupune respectarea unor criterii clare și parcurgerea procedurilor oficiale pentru obținerea atestatului.
Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condiţiile Ordonanței 27/2024, angajată a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Ce înseamnă profesia de asistent maternal
Asistentul maternal este persoana fizică, atestată în condițiile legii (prezentei ordonanțe), angajată a direcției generale de asistență socială și protecția copilului, care asigură la domiciliul său sau, după caz, la reşedința sa, creşterea, îngrijirea și educarea copilului pe perioada aplicării măsurii de protecție specială a plasamentului, a plasamentului în regim de urgență pentru copilul separat, temporar sau definitiv, de părinții săi sau, după caz, în perioada de respiro a unui alt asistent maternal.
Cine poate fi asistent maternal în România
Poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiții:
- a împlinit vârsta de 21 de ani;
- a absolvit învățământul profesional sau liceal;
- comportamentul său în societate și profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creşterea, îngrijirea și educarea copiilor;
- prin comportamentul său în societate şi profilul psihologic prezintă garanții morale cu privire la creșterea, îngrijirea şi educarea copiilor;
- persoana şi soțul/soția prezintă disponibilități afective în relațiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice;
- soțul/soția și copiii care au împlinit vârsta de 14 ani şi care au acelaşi domiciliu sau, după caz, aceeaşi reşedință cu solicitantul îşi exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil/a unor copіі;
- are domiciliul sau, după caz, reşedința într-o localitate cu acces la servicii educaționale, medicale pentru copilul/copiii pe care îl/îi va primi în plasament și, după caz, la servicii de abilitare/reabilitare pentru copilul cu dizabilități;
- are drept de folosință asupra unei locuințe care acoperă în mod corespunzător necesitățile de preparare a hranei, de igienă, educație şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului/copiilor care urmează a fi primit/primiți în plasament și pentru care se poate asigura un spațiu individualizat de odihnă şi efectuare a temelor;
- cel puțin unul dintre membrii adulți ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuiește cu unul sau mai mulți membri.
Ce categorii de persoane nu se încadrează pentru a fi asistent maternal
Nu poate fi asistent maternal persoana care se află în următoarele situații:
- a depăşit vârsta standard de pensionare prevăzută de Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
- a suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenție a unei infracțiuni contra persoanei, contra autorității, contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu, precum şi pentru infracțiuni de trafic de droguri, cu privire la regimul privind substanțele dopante, de efectuare de operațiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;
- este înscrisă cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
- a fost decăzută din drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-a fost interzis exercițiul drepturilor părinteşti, ca pedeapsă complementară;
- suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului;
- are în familie membri sau alte persoane majore care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli transmisibile, care ar putea pune în pericol starea de sănătate a copilului
- are istoric de violență pentru care a fost emis ordin de protecție provizoriu sau, după caz, ordin de protecție;
- a avut sau, după caz, are unul sau mai mulți copii naturali în sistemul de protecție specială;
- a consimțit la adopția propriului copil, cu excepția situației în care copilul a fost adoptat de către soț;
- suferă de boli psihice, este dependentă de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist;
- are în familie membri sau alte persoane majore, care locuiesc cu aceasta, care suferă de boli psihice, sunt dependente de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope, confirmate prin certificate medicale eliberate de medicul specialist;
- i s-a retras atestatul de asistent maternal, cu excepția situației în care atestatul a fost retras la cerere.
Are în familie membri care au împlinit vârsta de 14 ani sau alte persoane care locuiesc împreună cu aceasta și care:
- au fost condamnați prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infracțiune din categoria celor prevăzute mai sus;
- sunt înscriși cu mențiuni în evidența Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor;
Cum poți deveni asistent maternal în România
„Persoana care dorește să devină asistent maternal adresează o cerere de evaluare Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, la domiciliu sau, după caz, la reședință. În cuprinsul cererii se menționează, în mod obligatoriu, numărul de copii pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiții optime de creștere, îngrijire și educare - respectiv unul sau doi copii - grupa de vârstă, disponibilitatea de a îngriji grupuri de frați, copii cu dizabilități, precum și disponibilitatea de a prelua copii în regim de urgență sau în perioada de respiro a altui asistent maternal.” au explicat pentru Digi24.ro reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)
La cererea de evaluare se vor anexa și următoarele documente:
- curriculum vitae al solicitantului (CV);
- copie de pe buletin/cartea de identitate, permisul de şedere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă a solicitantului şi, după caz, a fiecărei persoane cu care acesta locuieşte (certificată de către direcţie sau, după caz, de către solicitant);
- copie de pe certificatul de naştere al solicitantului şi, după caz, al fiecărei persoane cu care acesta locuieşte (certificată de către direcție sau, după caz, de către solicitant);
- copie de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorţ/certificatul de divorţ, dacă este cazul (certificată de către direcţie sau, după caz, de către solicitant);
- copie de pe diploma de studii a acestuia (certificată de către direcţie sau, după caz, de către solicitant);
- copie de pe titlul de proprietate sau orice alt document care să ateste dreptul de folosinţă a locuinţei (certificată de către direcţie sau, după caz, de către solicitant);
- certificatul de cazier judiciar al solicitantului şi, după caz, al fiecărei persoane care a împlinit vârsta de 14 ani cu care acesta locuieşte;
- certificatul de integritate comportamentală al solicitantului şi, după caz, al fiecărei persoane majore cu care acesta locuieşte;
- adeverinţă de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului sau, după caz, ale cel puțin unuia dintre membrii adulți ai familiei cu care acesta locuieşte;
- adeverință medicală eliberată de medicul de familie privind starea de sănătate a solicitantului, în care se precizează că nu suferă de boli transmisibile, şi, după caz, a fiecărei persoane majore cu care acesta locuieşte;
- certificat medical eliberat de medicul specialist în care se precizează că solicitantul sau, după caz, persoanele majore cu care acesta locuieşte nu suferă de boli psihice;
- recomandări ale vecinilor, rudelor solicitantului, altor membri ai comunităţii/persoane din cercul social al acestuia sau, după caz, din partea reprezentanţilor autorităților administraţiei publice locale, cu privire la comportamentul social al solicitantului şi, după caz, al membrilor familiei cu care acesta locuieşte.
Declarație în formă autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se află în una dintre situațiile:
- a fost decăzută din drepturile părinteşti prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau i-a fost interzis exercițiul drepturilor părinteşti, ca pedeapsă complementară;
- a avut sau, după caz, are unul sau mai mulţi copii naturali în sistemul de protecţie;
- a consimțit la adopția propriului copil, cu excepția situației în care copilul a fost adoptat de către soţ;
- i s-a retras atestatul de asistent maternal, cu excepția situaţiei în care atestatul a fost retras la cerere.
Evaluare socială și psihologică în vederea pregătirii pentru exercitarea activității de asistent maternal
Evaluarea solicitată prin cererea prevăzută mai sus este realizată de o echipă, desemnată de conducerea direcţiei, formată din psiholog şi asistent social, acesta din urmă având, de regulă, şi responsabilitatea întocmirii raportului final, şi cuprinde următoarele etapе:
- evaluarea socială;
- evaluarea psihologică.
Evaluarea socială se realizează de către un asistent social pe parcursul unui număr de minimum 4 întâlniri, iar la finalul fiecărei întâlniri se întocmeşte o notă de întâlnire care conţine observațiile şi concluziile rezultate.
Evaluarea psihologică se realizează de către un psiholog şi presupune parcurgerea unui număr de cel puţin 2 întâlniri de evaluare şi, după caz, consiliere, iar rezultatele evaluării psihologice şi recomandările formulate sunt consemnate în fişe de evaluare psihologică clinică.
Cursuri de formare profesională pentru asistenții maternali
După evaluarea socială și evaluarea psihologică, în vederea pregătirii pentru exercitarea activității de asistent maternal, solicitantul participă la cursurile de formare inițială. Cursurile de formare profesională nu sunt parcurse de solicitantul care este absolvent de studii universitare în domeniul asistenţă socială, psihologie sau ştiinţe ale educației.
Ulterior parcurgerii etapelor de evaluare şi a pregătirii pentru exercitarea activității de asistent de maternal, membrii echipei de evaluare întocmesc raportul final de evaluare a capacităţii de a se ocupa de creşterea, îngrijirea şi educarea unui copil sau, după caz, a mai multor copii.
Pe tot parcursul procesului de evaluare, persoana care solicită obţinerea atestatului de asistent maternal are obligația de a informa direcția cu privire la eventualele schimbări care vizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute la criterii de eligibilitate și /sau cu privire la apariția uneia sau mai multor situații doveditoare care nu îi permit să devină asistent maternal, anexând, după caz, acte doveditoare.
Solicitantul care a primit raportul final de evaluare cu propunere de eliberare a atestatului protecţia depune, sediul direcţiei de la domiciliu sau, după caz, reşedinţă, o cerere adresată comisiei pentru protecția copilului prin care solicită eliberarea atestatului de asistent maternal, care se soluţionează termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării la direcţie.
Ce salariu primește un asistent maternal în România
„Salariul asistentului maternal este aproximativ între 2.900-3.500 lei/ lunar. Suma diferă în funcție de încadrarea în grad de handicap a copilului (dacă este cazul), numărul de copii aflați în plasament, vechime, etc.
Drepturile alocate copiilor aflați în plasament sunt următoarele:
- 719 lei alocație de stat (0- 2 ani sau până la 18 ani pentru copiii încadrați în grad de handicap);
- 292 lei alocație de stat pentru copiii cu vârstele 2-18 ani;
- alocația de plasament de 1.194 lei/lunar sau 1.622 lei/lunar pentru coрііі încadrați în grad de handicap.
În funcție de grupa de vârstă a copilului pe care îl are în plasament, lunar, asistentul maternal profesionist mai primeşte o sumă suplimentară în cuantum de 350-550 lei, acordată prin Hotarâre a Consiliului Local al Sectorului 1, pentru nevoi suplimentare ale copilului. De asemenea, pe lângă salariu, se deconteză pentru fiecare copil aflat în plasament cotă parte cheltuieli de întreținere (gaze şi apă).”, au mai precizat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Sector 1 București
Drepturile asistentului maternal
Pe perioada în care contractul individual de muncă produce efecte juridice, respectiv pe perioada punerii în aplicare a măsurii de protecție specială stabilite pentru copil în condițiile legii, asistentul maternal are următoarele drepturi:
- salarizare lunară pentru munca depusă;
- dreptul la egalitate de șanse și de tratament;
- dreptul la formare profesională continuă;
- dreptul de a beneficia de o perioadă de respiro;
- dreptul de a beneficia de servicii de suport care constau în consiliere, mentorat și sprijin din partea specialiștilor direcției.
Asistentul maternal poate solicita perioada de respiro, care nu poate depăși 25 de zile lucrătoare pe an, în următoarele situații:
- nu poate să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului în perioada concediului de odihnă;
- are evenimente deosebite în familie: deces, căsătorie, prezentarea la instanța de judecată.
Editor : C.S.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News