Comisia Europeană a aprobat majorarea ajutorului de stat pentru reabilitarea sistemului de termoficare al Bucureştiului

Data publicării:
Termoficare-1536x1024
Foto: Sabin Cîrstoveanu/Inquam Photos

Comisia Europeană a aprobat majorarea cu 16 milioane de euro a ajutorului de stat pentru finanţarea proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti”, investiţie de importanţă strategică pentru eficientizarea reţelei din capitală, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Concurenţei, transmite Agerpres.

În 2021, Comisia a autorizat un ajutor de 254 milioane euro din fonduri structurale europene pentru modernizarea sistemului de termoficare din zona urbană Bucureşti.

Săptămâna trecută, această sumă a fost suplimentată, ajungând la un total de 270 milioane euro, finanţarea suplimentară fiind asigurată prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Totodată, Comisia a extins perioada de acordare a ajutorului de stat până la data de 31 decembrie 2027.

Aceste modificări au fost generate de prelungirea procedurilor de achiziţie publică, precum şi de costurile mai mari cu lucrările şi serviciile necesare pentru execuţia proiectului, rezultate în urma derulării achiziţiilor publice, faţă de cele estimate iniţial (în special, ca efect al creşterii preţurilor materialelor de construcţii).

„Reabilitarea sistemului de termoficare din Bucureşti este un proiect cu impact direct asupra calităţii vieţii locuitorilor capitalei. Prin această investiţie, se vor reduce pierderile de căldură şi apă, ceea ce înseamnă servicii mai eficiente şi costuri mai mici de întreţinere. În calitate de autoritate naţională în domeniul ajutorului de stat, am colaborat cu Comisia Europeană şi cu autorităţile române pentru a asigura conformitatea măsurilor cu reglementările europene şi am oferit asistenţă tehnică pentru elaborarea şi implementarea acestora”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în comunicatul citat.

Potrivit acestuia, sistemul de termoficare din Bucureşti este cel mai mare din Uniunea Europeană, deservind aproximativ 1,2 milioane de locuitori. Reţeaua cuprinde circa 940 km de conducte pentru transportul agentului termic şi aproximativ 2.800 km de conducte pentru distribuţie.

Reabilitarea sistemului presupune înlocuirea unor secţiuni critice ale principalelor conducte de transport al apei calde, echivalent cu aproximativ 10% din lungimea totală a reţelei.

Consiliul Concurenţei aminteşte că la nivel naţional există mai multe scheme de ajutor de stat pentru termoficare. Astfel, operatorii care prestează serviciul de interes economic general de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat către populaţie primesc o compensaţie financiară sub forma subvenţionării preţului energiei termice livrate populaţiei şi acoperirii pierderilor induse de prestarea serviciului şi neacceptate în preţ / tarif.

Până la sfârşitul anului 2030, poate fi accesată schema ce vizează sprijinirea modernizării/ reabilitării reţelei inteligente de termoficare. Bugetul total al schemei este de 200 milioane euro şi reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

De asemenea, este în derulare schema dedicată modernizării şi realizării de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP), pentru o capacitate de 500 MW, al cărei buget este de 750 milioane euro. Schema pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, care prevede un bonus pentru energia electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă, este de asemenea aplicabilă până în anul 2033, pentru producătorii care îndeplinesc condiţiile.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Transferurile între rude, în vizorul ANAF? Ce trebuie să știe românii despre banii primiți în cont
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Nu-ți dau această piesă!”. De ce Linda Perry nu a vrut ca celebra Christina Aguilera să cânte melodia...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Mizele din spatele desemnării lui Adrian Veștea. Cum vrea Nicușor Dan să blocheze anticipatele și să izoleze...
Newsweek
Pensie scăzută cu 900 lei la recalculare și indexarea anulată. De ce sute de mii de pensionari pot păți la fel
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme