Cum puteți evita cozile de la pașapoarte

Data publicării:
PASAPORT BANCNOTE EURO AGERPRES

Prefectura Bucureşti va pune la dispoziţie, începând de joi dimineaţă, un autocar care să îi transporte pe oameni de la punctul de lucru pentru eliberarea paşapoartelor din Pipera la cel din strada Amzei, în condiţiile în care încă de la începutul verii sute de oameni stau ore în şir la coadă pentru depunerea actelor la sediul din Pipera, însă nu merg şi la celelalte puncte de lucru din Bucureşti, a declarat, pentru News.ro, prefectul Adrian Petcu.

PASAPORT BANCNOTE EURO AGERPRES
FOTO: Agerpres

Potrivit lui Adrian Petcu, joi dimineaţă, la 8.30, ora de începere a programului Serviciului pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor din Pipera, în faţa sediului va exista un autocar care să îi transporte pe cei veniţi să îşi depună actele pentru obţinerea paşapoartelor la punctul de lucru din Piaţa Amzei, unde nu este deloc aglomerat, spre deosebire de sediul din Pipera, unde cozile sunt interminabile.

Întrebat cât timp va fi valabilă această măsură, prefectul a spus: „Atât timp cât va fi nevoie”.

Prefectura a oferit şi miercuri posibilitatea de a-i duce pe cetăţeni la punctul de lucru al Serviciului pentru Eliberarea Paşapoartelor de la Piaţa Amzei, punând la dispoziţia lor câteva autoturisme.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a declarat miercuri că la sediul din Pipera, unde se eliberează paşapoarte pentru cetăţenii din Bucureşti şi din Ilfov se creează aglomeraţie şi din cauză că mulţi cetăţeni, inclusiv din alte judeţe, nu merg şi la celelalte puncte de lucru din Bucureşti, respectiv Piaţa  Amzei nr. 13, Sector 1; str. Ion Ţuculescu nr. 42, Sector 3; str. Străduinţei nr. 1, Sector 4 şi str. Virtuţii nr. 1-3, Sector 6.

”Într-o zi normală de lucru, în sediul din Pipera se prelucrează aproximativ 600 de cereri, în timp ce într-un sediu de sector se prelucrează puţin peste 100 de cereri”, a subliniat Monica Dajbog la finalul întâlnirii ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu şeful Direcţiei Generale de Paşapoarte şi cu prefectul Capitalei.

De asemenea, ea a anunţat că noul sediu al Direcţiei de Paşapoarte va funcţiona, începând de luni, în centrul comercial Plaza România şi va prelua activitatea a trei puncte de lucru din Bucureşti, urmând să rămână deschise ghişeele din Pipera şi din Piaţa Amzei.

Cererile pentru pașapoartele temporare, cele cu valabilitate de un an, vor putea fi depuse și la ghișeele din Piața Amzei, au declarat, pentru AGERPRES, oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Reguli noi pentru turiști în Grecia și amenzi de până la 3.000 de euro. Ce nu mai ai voie să faci din această...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, noul cuplu surpriză de la Hollywood. El a fost căsătorit de șase ori și...
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
SONDAJ De ce se tem românii cel mai mult: Nu se mai plătesc pensii: 25%. Crește vârsta de pensionare: 18%
Digi FM
Warren Buffett rupe relația cu Bill Gates după scandalul Epstein: "Nu am mai vorbit deloc cu el. Nu vreau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Eric Roberts, adevărul despre relația cu sora lui, Julia Roberts: "E o tipă cool". Ce spune acum, după ani de...
UTV
Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost surprinși împreună în Los Angeles. Ce au făcut la doar câteva zile...