Cumulul pensiei cu salariul prelungit de Guvern și în 2026, cu prioritate în sănătate și educaţie. Explicațiile lui Rogobete

Data actualizării: Data publicării:
cabinet medical
Foto: Guliver/Getty Images

Printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern, în ședința de joi, va continua şi în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educaţie şi alte sisteme critice, a anunțat ministrul Sănătății Alexadru Rogobete. El a adăugat că este „o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniştii cu experienţă, în special în specialităţile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”. Executivul a aprobat și un memorandum prin care pot fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale.

„Ce am spus se întâmplă: prin decizii asumate şi modificări legislative clare, reaşezăm sistemul de sănătate, eliminăm blocajele administrative şi asigurăm continuitatea actului medical pentru pacienţi şi personalul medical. Astăzi, în şedinţa de Guvern, am modificat Legea sănătăţii exact în această direcţie. Am creat cadrul pentru ajustări legislative necesare, inclusiv cele legate de recunoaşterea profesională şi eliberarea documentelor de atestare profesională, astfel încât resursa umană din sănătate să fie protejată, iar timpii de eliberare a documentelor sǎ fie cât mai scurţi”, a scris Alexandru Rogobete, joi pe Facebook.

El a adăugat că noile prevederi stabilesc clar că regulile generale de limitare nu sunt aplicate concursului naţional de rezidenţiat şi nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică.

Ministrul PSD a spus că, prin memorandumul aprobat de Guvern la propunerea Ministerului Sănătății, pot fi organizate concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale.

„Sănătatea trebuie să meargă înainte. Aducem, în acelaşi timp, claritate pentru medici şi farmacişti. Cei care au intrat deja în sistem şi devin ulterior cadre didactice îşi pot continua activitatea clinică fără birocraţie suplimentarǎ. Integrarea clinică se face simplu, prin adaptarea raportului de muncă, astfel încât experienţa şi competenţa să rămână lângă pacient”, arată ministrul.

Alexandru Rogobete a mai anunțat că, prin ordonanţa de urgenţă a Ministerului Sănătăţii adoptată de Guvern, continuă şi în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, „cu prioritate în sănătate, educaţie şi alte sisteme critice”.

„Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniştii cu experienţă, în special în specialităţile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”, a mai explicat ministrul.

„Deschidem şi mai mult sistemul pentru medicii români din diaspora. Tot mai mulţi specialişti îşi doresc să se întoarcă acasă, atraşi de investiţiile din spitale şi de programele medicale moderne. Eliminăm întârzierile administrative care i-au ţinut luni întregi pe margine şi accelerăm recunoaşterea profesională, prin proceduri corecte, transparente şi previzibile - cu timpi scurţi de soluţionare a dosarelor”, a subliniat el.

„Toate aceste măsuri au un scop simplu: un sistem de sănătate care funcţionează. Deschis, coerent şi stabil. Un sistem construit pentru pacienţi. Un sistem care creşte. Încrederea ne face bine”, a conchis Rogobete.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...