Video „E o amintire care rămâne pe viață”. Românii renunță la darurile clasice pentru experiențele cadou. Ce variante au

Data publicării:
experiente cadou
47% dintre români preferă să ofere amintiri pe viață, în locul lucrurilor împachetate. Sursa foto: colaj captură video Digi24

Darurile clasice de Crăciun sunt înlocuite, anul acesta, cu unele inedite. Experiențele cadou reprezintă noua modă printre români: 47% preferă să ofere amintiri pe viață, în locul lucrurilor împachetate la propriu. Printre acestea se numără salturile cu parașuta, excursiile în diferite destinații sau voucherele la ateliere de creație.

Pentru fanii Top Gun, visul poate deveni realitate. Câteva ore în pielea lui Tom Cruise, la manșa unui avion, pot fi cadoul ideal de Crăciun. Experiența într-un simulator de zbor poate fi perfectă nu doar pentru pasionați, ci și pentru cei cu aviofobie.

„Nu pot uita experiența unui părinte de peste 80 de ani, care nu călătorise niciodată cu avionul. Copiii lui s-au hotărât să îi facă cadou o experiență într-un simulator de zbor, sa vadă și el ce înseamnă să zbori cu avionul. Și a rămas profund impresionat cum arată o mașinărie de zbor, pe care el o vedea pe cer. Cea mai basic experiență pleacă de la 100 de euro pentru o singură ședintă, în care ai parte doar o oră, dar le recomand să cumuleze două ședințe”, spune Alexandru Geică, reprezentantul companiei.

Săriturile cu parașuta par a fi alegerea perfectă pentru iubitorii de adrenalină.

„Scade valoarea obiectelor și crește mult valoarea experiențelor și cred că, în momentul în care primești experiența și te duci să o practici, e o amintire care rămâne pe viață și treaba asta e neprețuită! Tarifele pentru saltul în tandem varianză intre 1.390 și 1.990 lei. În principiu, diferența e dată de partea de filmare. Poti opta pentru un cameran extern, un alt parașutist care vine și te însoțește pe tot timpul căderii libere și filmează fiecare moment”, spune Radu Ioniță, instructor de parașutism.

Cei care vor să ofere experiențe creative au la îndemână vouchere la ateliere de creație: pictură, sculptură, olărit.

„Sunt din ce în ce mai mulți oameni care preferă să ofere cadou experiențe. Am văzut asta de-a lungul anului, chiar cei mai mulți au fost anul asta. Lecția ține o oră și poți realiza două obiecte în timpul respectiv”, explică Andra Achim, artist vizual.

Lista cadourilor inedite este, însă, mai lungă.

„Le-am făcut copiilor cadou o excursie în Grecia, pentru că și-au dorit mult să meargă și m-am gândit că sigur e un cadou frumos”, povestește un domn.

Datele arată că, în 2025, 47% dintre cumpărători oferă cadou-experiențe. În creștere cu 8 procente față de anul trecut.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Loredana Groza și Fuego, "întâlnire pe nevăzute la piață". Ce au cumpărat cei doi artiști de la tarabele cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Palermo nu este de închiriat!” Dua Lipa a blocat centrul orașului pentru nunta ei de lux, iar acum vrea să...
Film Now
A câștigat mai puțin decât Sheen în „Two and a Half Men”, dar primește și acum sume uriașe. Din ce trăiește...
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de...
Newsweek
Sistemul de pensii se cutremură: Apar 600.000 noi pensionari. Pensia în România, cu 600€ mai mică decât în UE
Digi FM
Turistă revoltată de suma plătită pentru două înghețate la Roma: „Capcană pentru turiști”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Apa alcalină, noul "elixir al sănătății" promovat de vedete. Ce spun medicii despre beneficiile reale și...
Digi Animal World
De ce se linge pisica imediat după ce o mângâi? Motivul real este diferit de ceea ce crezi
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Anca Dinicu și Georgian Păun s-au despărțit. Actrița a făcut anunțul la un an și jumătate după ce a devenit...