Video Minune de Crăciun pentru familiile sărace, din donații. Preotul care aduce bucurie pentru 10.500 de copii: „De unul singur n-aș putea”

Data publicării:
copil sarac si murdar
Peste 10.500 de copii din județele Moldovei primesc daruri de Crăciun datorită preotului Dan Damaschin. Credit foto: Guliver/Getty Images

Pentru copii, decembrie este una dintre cele mai frumoase luni din an. Este perioada în care primesc daruri. Sunt, însă, numeroase situații în care părinții nu își permit să le pună sub brad nici măcar o ciocolată. Pentru unii dintre acești copii, magia sărbătorilor vine de la oameni generoși, pe care nu îi cunosc. Peste 10.500 de copii din județele Moldovei primesc daruri de Crăciun datorită preotului Dan Damaschin și a celor care donează pentru a aduce speranță de Sărbători.

„Chiar dacă nu au toate cele necesare, ei sunt fericiți”, spune cu emoție în glas Lavinia, mamă a trei copii.

Eduard, Evelina și Sofia sunt trei frați care merg la grădiniță, se joacă și își fac planuri la fel ca toți ceilalți copii. Locuiesc în Andrieșeni, un sat aflat la aproximativ 50 de kilometri de Iași, într-o casă modestă, cu doar două camere. Pentru părinți, luna cadourilor e dificilă.

„Nu luăm ceva necesar în casă ca să putem să le facem o bucurie, că mai aud de la alți copii, de la vecini că le-a luat maică-sa nu știu ce și vor și ei, când aud. Ca orice copil, când aude că nu îi luăm nimic, nu îi aduce Moșul, se întristează”, mărturisește Lavinia Burduja.

Își doresc lucruri obișnuite pentru vârsta lor, iar lista e scurtă. Dacă Eduard ar vrea de Crăciun o mașină de poliție mică, cu telecomandă, Evelina visează la un cărucior cu care să-și plimbe păpușile prin curte și dulciuri. Atât.

Înainte de Crăciun, primesc mâncare, lemne de foc, haine, încălțăminte și dulciuri de la preotul Dan Damaschin din Iași. Reușesc astfel să simtă bucuria sărbătorilor.

„Ne dă la fiecare pentru copii și ghetuțe, și gecuțe groase. Știm că el în fiecare an ne ajută”, spune recunoscătoare Lavinia.

Preotul, cunoscut pentru faptul că aduce daruri copiilor sărmani, are pe listă peste 10.500 de copii. Este recunoscător că oamenii donează pentru astfel de cauze, iar cei mici pot avea o bucurie de sărbători.

„De unul singur n-aș putea face treaba pe care ar trebui să o facă atât de multe instituții, o facem cu oameni frumoși de pretutindeni. Încerc să-i scot pe acești copii, la propriu, din noroaie și din întuneric și cu zâmbetul pe buze să-i facem să ajungă oameni mari”, spune cu bucurie și speranță în sufletul preotul Dan Damaschin.

Un pachet de Sărbători pentru fiecare copil costă 400 de lei.

reporter: Ligia Pricopi
operator: Mihai Boaru

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Simona Halep după retragerea din tenis. În ce și-a investit banii și cât de bine îi merg...
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...