Galerie Foto Peste 200 de monede antice au fost descoperite într-o pădure de lângă București

Data actualizării: Data publicării:
monede si vas de ceramica din perioada antica
Monede antice descoperite sub pământ, într-un vas de ceramică. Foto: Poliția Română

Polițiștii orașului Buftea au fost sesizați de o persoană care a descoperit, sâmbătă, cu ajutorul unui detector de metale, 210 tetradrahme și monede din perioada antică, precreștină, în Pădurea Râioasa.

“Astăzi, 29 mai.a.c., polițiștii orașului Buftea au fost sesizați în mod direct, de către o persoană, autorizată ca posesor al unui detector de metale, cu privire la faptul că, la aceeași dată, a descoperit în Pădurea Râioasa, mai multe monede antice, care se aflau într-un vas de ceramică, și despre care susține că, datează din era precreștină (aproximativ sec.III î.Hr.)

În cauză, s-a procedat la inventarierea monedelor, stabilindu-se faptul că, în vasul respectiv, se aflau 139 tetradrahme și 71 monede Ilyria- Apollonia.

Monedele descoperite urmează să fie predate în baza prevederilor legale în vigoare, autorităților competente din Buftea”, arată un comunicat al Poliției.

Bărbatul din Buftea ar putea câștiga o sumă frumoasă de bani, pentru că a fost corect. Bărbatul a anunțat imediat poliția, iar pentru asta poate încasa până la 40% din valoare monedelor, după ce specialiștii vor evalua obiectele.

Citește și: Pandora V. Operațiune de amploare a polițiștilor români, alături de Europol. Au fost confiscate mii de monede și obiecte de patrimoniu

Monede antice descoperite sub pământ, într-un vas de ceramică. Foto: Poliția Română
Monede antice descoperite sub pământ, într-un vas de ceramică. Foto: Poliția Română

 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Unul dintre cele mai scumpe inele, cea mai scurtă logodnă. Mariah Carey a vândut bijuteria de 10 milioane de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
„Ești din România? Bine, ești pregătită!” Povestea tinerei care a cucerit una dintre cele mai prestigioase...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Secretul din culisele "Mrs. Doubtfire". Robin Williams a încercat să salveze viitorul unei actrițe de 14 ani...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani