Premieră în România: O femeie infectată cu COVID a născut 4 copii sănătoşi

Data publicării:
4 bebelusi nascuti la iasi de o mama infectata cu covid.
Mama celor patru bebeluși este infectată cu COVID-19. Foto: Ziarul de Iași

O femeie de 37 de ani, care avea COVID-19, a născut la Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi patru băieţi care sunt perfect sănătoşi. Cazul reprezintă o premieră pentru medicina din România, scrie Mediafax.

„Echipa medicală a rezolvat un caz în premieră pentru România, cel al unei paciente de 37 de ani, gravidă în 34 de săptămâni, cu sarcină cvadruplă. Pacienta prezenta infecţie cu SARS-CoV-2, cu trombocitopenie, cât şi defect septal atrial operat în antecedente. Echipa de medici obstetricieni, anestezişti şi neonatologi au extras prin operaţie cezariană 4 copii de sex masculin cu greutăţi între 1400 şi 1800 de grame, care s-au adaptat bine la viaţa extrauterină”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Spitalului, într-un comunicat de presă.

Proaspăta mămică este în stare stabilă, iar copiii sunt perfect sănătoşi.

„Este un caz foarte rar şi ne bucură că este un caz reuşit. Din punct de vedere medical, cazul este unul de literatură de specialitate - sunt foarte puţine cazuri de naşteri de cvadrupleţi din mame cu SARS-CoV-2. În momentul de faţă mama se recuperează după un efort de durată, fiind vorba despre o intervenţie care a durat mai multe ore. Sunt primii copii ai familiei, iar mama îşi pregătise inclusiv numele pentru fiecare. Am putea spune că este o mamă-eroină”, a declarat dr. Gabriel Martinescu, managerul Maternităţii Elena Doamna, potrivit Ziarul de Iași.

Citește și Mame la extrem. Câteva recorduri

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta orașelor din România vitale în caz de război. Sunt mici, dar importante pentru strategia militară
Digi FM
Cine este Paul Itu, singurul absolvent din Sibiu care a obținut media 10 la Bac 2026. Unde va studia din...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironizată după ce a vorbit despre viața sa amoroasă: „S-a întâlnit cu fiecare bărbat de la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Pentru 35 de bani, un cunoscut supermarket a primit o amendă usturătoare. Totul a pornit de la prețul unei...
Newsweek
Veste proastă pentru pensionari: „Pensiile nu pot fi indexate. Austeritatea continuă și în 2027”
Digi FM
FOTO Emmanuel Macron, jogging pe străzile din Ankara, înainte de summitul NATO. Președintele Franței și-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Fenomenul din cinematografe: un film care a costat doar 750.000 de dolari a depășit „Rocky” și a încasat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...