"RADARUL PĂDURILOR", obligatoriu din 8 octombrie. Cum va funcţiona sistemul?

Data publicării:
defrisari padure munte

Doina Pană a precizat că, în urma testării sistemului de control, cunoscut ca "Radarul pădurilor", în nouă judeţe din ţară (Alba, Argeş, Bihor, Caraş-Severin, Covasna, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea), a făcut, printr-o hotărâre de Guvern, adoptată miercuri, unele modificări de natură tehnică, pentru clarificarea unor aspecte. 

Totodată, a crescut cantitatea de lemn care poate fi transportată de cetăţeni cu atelaje, pentru uz casnic, de la un metru cub la trei metri cubi pe transport. În această situaţie, cel care transportă nu trebuie să acceseze sistemul informatic, ci primeşte aviz de la lucrătorul silvic.

Ministrul a mai spus că softul a fost perfecţionat şi permite efectuarea de controale fără a fi oprite maşinile care transportă lemn, prin verificarea numărului de înmatriculare pentru a vedea dacă există un aviz valabil care însoţeşte transportul. "Ca la rovinietă, să nu tragi pe toată lumea pe dreapta", a completat Pană. Sistemul va fi testat în toată ţara din 21 septembrie, după cum a dispus Pană printr-un ordin de ministru, şi implementat obligatoriu din 8 octombrie, aşa cum a prevăzut de la început HG nr. 470/2014 privind provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Întrebarea la care să nu răspunzi când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă dezamăgitoare a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, în direct...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
O țară europeană oferă 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Are plaje spectaculoase, sate...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Nadia Comăneci a defilat la Paris alături de Jane Fonda și Eva Longoria. Sportiva a ales o ținută creată în...