Românii, pensionari săraci și în 2050

Data publicării:
batrani captura-1

În 2050, pensia medie din România va fi de 294 de euro, dacă salariul din ultimul an de activitate va fi 1.000 de euro, potrivit unor estimări ale firmei de consultanță Ernst & Young.

Asta în vreme ce pensia medie în UE va fi de aproape 1.170 de euro, raportată la un salariu de 3.000 de euro. Fără economii făcute încă din tinereţe, românii vor rămâne codaşi la pensii în Uniunea Europeană și peste 35 de ani, spun specialiştii.

„Undeva la 5-6 la sută din venitul nostru ar trebui să meargă într-un cont de economii pentru acea perioadă”, spune Melania Mirea, director fond de pensii.

La un salariu mediu net de 1.800 lei, asta ar însemna o economie lunară de circa 90 de lei. Aceeași sumă de bani ar putea fi pusă într-un altfel de cont decât cel bancar: într-un cont de pensie facultativă, numită Pilon III, la care au aderat până acum 365.000 de români.

Ca să avem la ieșirea din activitate un venit lunar de circa 800 de lei din această pensie, ar trebui să cotizăm cu 100 de lei vreme de 40 de ani. La final, suma adunată va fi de 92.000 lei. Calculul a fost raportat la speranţa de viaţă, care în România este 75 de ani.

Pentru cei care vor profituri mai mari și mai rapide din economii față de clasicul depozit bancar ori pensia facultativă, o variantă este să-și încredințeze banii unui fond de investiții.

„Avem milioane de români care-şi permit lunar sau trimestrial să pună deoparte astfel de sume”, spune Dragoş Neacşu, director fond de investiţii.

Banii puși în contul unui fond de investiții pot aduce profituri duble față de dobânzile bancare, care nu trec în prezent de 3 la sută pe an. Însă este posibil ca investitorul să nu câștige nimic sau chiar să piardă din banii depuși inițial.

Românii și bulgarii au acum cele mai mici pensii din Uniunea Europeană, în medie 200 de euro pe lună. Grecii au pensii de patru ori mai mari, iar francezii - de cinci ori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...