Serie de incendii suspecte într-un sat din Maramureș

Data publicării:
incendiu satulung

Alarma s-a dat în jurul orei 19, când şopronul unui localnic a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au ajuns trei echipaje ale pompierilor militari din Şomcuta Mare. În ajutorul lor au sărit şi localnicii.

„Erau flăcările foarte mari. Am încercat să îndepărtăm... care se văd acolo în dreapta, să nu se extindă”, a povestit un tânăr.

„Am văzut pe geam lumina, zic: gata, m-o aprins. Era flacăra cam de 50-60 cm în mijlocul fânarului. Clar e pus focul, dacă focul o fost în vârful fânarului”, spune un bărbat.

„Vecina a zis că a văzut pe cineva străin fugind cu bicicleta şi vorbind la telefon, dar nu l-a recunoscut, că fost şi întuneric”, adaugă o femeie.

„Acuma stăm fiecare cu sufletele la gură că azi o fost la el, poate mâine vine la mine”, mărturisește un alt sătean.

Poliţiştii au adus şi câini de urmă pentru a da de cel care incendiază gospodăriile localnicilor. Dar nu au găsit nimic.

În Satulung, în ultimele zile, au fost înregistrate mai multe incendii. În urmă cu două seri, gospodaria unui localnic a fost mistuită de foc, iar pe 1 decembrie a fost incendiată o cabană. Tot atunci steagurile arborate de oameni la porti au fost cuprinse de flăcări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Destinația de vacanță iubită de români a rămas fără turiști. Hotelurile și plajele sunt aproape pustii...
Digi FM
Reacție surprinzătoare la apariția lui Ilie Bolojan, de mână cu iubita, în Oradea, după pierderea puterii. Au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Scandal la vârful Primăriei Slatina. Secretarul general îl acuză pe Mario De Mezzo de agresiune: „M-a urmărit...
Newsweek
Care bănci au virat, deja, pensia și ajutorul de 500 de lei pe card? Care pensionari iau bani abia la ora 18?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...