Sorin Oprescu are un proiect nou. După autostrada suspendată urmează drumul expres îngropat

Data publicării:
oprescu primarie profil fb

 

Sorin Oprescu, foto: Facebook

Edilul Capitalei spune că va finaliza podul Ciurel, care trece peste intersecţia dintre Splaiul Independenţei şi Şoseaua Virtuţii, chiar în acest an. Asta chiar dacă lucrările începute în 2012 nu au avansat foarte mult. De la terminarea podului, proiectul prevedea un drum expres de 8 kilometri, până la ieşirea din Capitală spre Piteşti. Pentru că fost contestat în instanţă, Sorin Oprescu a venit cu o alternativă.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei: "În condițiile în care cetățenii nu vor, cred că este mai înțelept să procedăm așa. Vom termina podul de la Ciurel. Anul acesta voi face și o altă licitație ca să fac un tunel".

Podul Ciurel şi pasajul subteran până la Autostrada A1 ar prelua o parte din traficul de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Artera care străbate cartierul Militari este una dintre cele mai aglomerate din Bucureşti. Noul tunel ar avea mai puţin de opt kilometri, dacă s-ar opri înainte de Centura Capitalei, sau 14 kilometri, dacă ar trece dincolo de zona comercială de la ieşirea pe autostradă. Lungimea tunelului îl îngrijorează însă pe edilul Capitalei.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei: "Nu poți să-l bagi pe român, pe bucureștean, într-un tunel de 14 km. Este o problemă medicală. În tunel șoferii pot face atacuri de panică, nu poți să mergi cu copiii în mașină 14 km prin tunel, nu sunt obișnuiți".

Aşa că s-a gândit şi la o soluţie de rezervă, pentru a evita spaimele şoferilor bucureşteni.

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei: "O să încercăm să îl facem mai scurt şi o să ieşim cu el din subteran acolo unde am de expropriat trei metri pătrați pe dreapta și 3 metri pătrați pe stânga, din pământuri, nu din case".

Alţi europeni nu au însă o problemă cu lungimea pasajului subteran. În Spania, de exemplu, sute de mii de madrileni folosesc tunelurile pentru a evita traficul din oraş.

Ciprian Bălţoiu, corespondent Digi24: "Constructorii acestei autostrăzi M30 și-au dat seama că dacă ar fi construit la suprafață, chiar atât de aproape de centrul capitalei, doar 5 km, ar fi provocat fie poluare, fie foarte mult trafic. S-au gândit atunci să introducă autostrada într-un tunel care are nu mai puţin de 18 km".

Tunelul care ar urma să străbată vestul Capitalei este cu 10 kilometri mai scurt decât cea mai lungă construcţie rutieră subterană din lume, care este situată în vestul Norvegiei şi are 24,5 kilometri. Proiectanţii s-au gândit şi la soluţii care să asigure confortul şoferilor - secţiunile de tunel sunt alternate cu peşteri luminate diferit, pentru ca drumul să nu pară monoton şi să nu existe riscul ca şoferii să adoarmă la volan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a salvat Delia Velculescu Ciprul și Grecia în cele mai grele crize economice. „Doamna de Fier” a...
Digi FM
„Pe Nicușor Dan l-au încălecat serviciile!”. Adevărul despre pactul cu PSD și anularea alegerilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, o nouă apariție „transparentă” alături de Kanye West. De data aceasta, cei doi soți au mers...
Film Now
70 de ani, rochie mini și un zâmbet șarmant. Geena Davis, impresionantă la premiera „The Boroughs” în Los...
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în...
Newsweek
Mugur Isărescu anunță că pensiile nu vor crește. Pensionarii pierd între 130 lei și 600 lei la pensie
Digi FM
Când se vopsesc ouăle de Înălțarea Domnului și alte tradiții românești păstrate de secole
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A împlinit 108 ani, face sport de trei ori pe săptămână și încă șofează. Ce spune despre viața amoroasă...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Dustin Diamond, plătit cu o sumă mizeră pentru reluările "Salvați de clopoțel". Cecul primit de Screech...
UTV
Sebastian Stan și Cristian Mungiu au fost ovaționați timp de 10 minute la Cannes. Filmul „Fjord” a avut...