Video Un post desființat la CET Craiova ar putea lăsa orașul fără căldură. Operatorii au demisionat în semn de solidaritate

Data publicării:
femeie cu mainile pe calorifer
Credit foto: Guliver/Getty Images

Craiova ar putea să rămână fără căldură și apă caldă. După ce ordonanța trenuleț a dus la desființarea unor posturi esențiale la Electrocentrale Craiova, mai mulți specialiști și-au dat demisia în semn de solidaritate. A fost desființat postul de director de producție, iar operatorii au demisionat.

Întreaga reorganizare de la Electrocentrale Craiova a început acum câteva zile, atunci când s-au desființat mai multe posturi.

Lorena Voican, director general CET Craiova: Este un risc, în sensul că nu pot fi gestionate cazanele.
Reporter: Riscul este Craiova să rămână fără căldură?
Lorena Voican, director general CET Craiova: Poate fi și acesta un risc.

Dan Vasile, director producție demis CET Craiova: Postul de director de producție și reparații e unul dintre cele mai importante posturi, deoarece chiar obiectul principal de activitate al societății este producerea de energie electrică și termică. Nu mai există absolut nicio coordonare a întregii activități. Începând cu data de 24, grupurile energetice, probabil, vor fi oprite.

Într-un astfel de scenariu, în care Craiova rămâne fără apă caldă și căldură, oamenii caută soluții.

Localnic: Acum mai bagă la curent electric reșouri. Altceva cu ce să se încălzească?! Un radiator.

Localnică: Să se înființeze școli profesionale, să fie mai corecți!

Reprezentanții spun că, în momentul în care societatea și-a început activitatea, postul pe care acum l-au desființat nu exista în organigramă. Acum, cei afectați de decizie sunt în perioada de preaviz, iar autoritățile speră să ajungă la o soluție.

reporter: Elena Alexandru
operator: Adrian Niță

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...