Val de intervenții pe munte. Aproape 40 de persoane au fost salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:
salvamont operatiune de salvare iarna
Foto; Salvamont

Aproape 40 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, de către echipele Salvamont România, patru dintre acestea fiind transportate la spital, a transmis sâmbătă, 7 martie, Salvamont România.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 27 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 39 de persoane. Dintre acestea, 4 persoane au fost transportate cu Ambulanţele SAJ, SMURD sau SALVAMONT la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu maşinile aparținătorilor”, anunţă, sâmbătă dimineaţă, Salvamont România.

Cele mai multe apeluri, respectiv 13, au fost pentru Salvamont Sinaia, iar câte patru pentru Salvamont Municipiul Braşov şi Salvamont Lupeni.

De asemenea, s-au primit şi 31 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Editor : I.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...