Video Temperaturi de până la 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea caldă și când vin ploile

Data actualizării: Data publicării:
„Toamnă falsă”, cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal.
Foto: Profimedia

Temperaturile vor rămâne mult peste valorile obișnuite pentru această perioadă și ar putea ajunge la 27–28 de grade joi și vineri, în sudul țării, a anunțat Florinela Georgescu, director de prognoză al ANM, în direct la Digi24. Ploile ar putea reveni la sfârșitul săptămânii viitoare, însă episodul va fi de scurtă durată, o răcire semnificativă fiind posibilă după 15 octombrie.

Până vineri, vremea va fi în general frumoasă, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 19 și 26 de grade.

De miercuri, valorile de peste 25 de grade vor deveni tot mai frecvente, iar cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în sudul țării, spre finalul săptămânii.

„De miercuri chiar așteptăm tot mai multe valori care să depășească 25°, poate chiar să ajungă spre 27–28° joi, vineri, în partea de sud a țării”, a precizat directorul de prognoză al ANM.

Nopțile nu vor mai fi atât de reci în zonele depresionare, iar temperaturile minime se vor încadra între 4 și 12 grade, în condițiile în care presiunea atmosferică va începe să scadă treptat.

Schimbarea vremii ar putea aduce ploi în vestul țării începând de vineri. Sâmbătă și duminică, precipitațiile s-ar putea extinde în toate regiunile.

„Va fi însă un episod de scurtă durată. Ar putea urma o nouă perioadă de câteva zile, cu o vreme din nou frumoasă și temperaturi din nou în creștere”, a explicat aceasta.

După mijlocul lunii, însă, există indicii că vremea s-ar putea răci mai accentuat.

„Există semnalul ca după 15 octombrie răcirea să fie mai simțitoare și precipitațiile mai mult prezente pe arii din ce în ce mai extinse”, a declarat Florinela Georgescu.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...