Un cutremur cu magnitudinea 5,1 a lovit sudul Californiei, în timp ce locuitorii erau baricadați în case din cauza furtunii Hilary

Data publicării:
cutremur california
Foto: Captură USGS

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de moment de 5,1 a avut loc, duminică, în sudul Californiei, la nord de Los Angeles, zguduind o mare parte din regiune, în timp ce locuitorii se adăpostiseră în case aşteptând dezlănţuirea furtunii tropicale Hilary, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Seismul, care s-a produs la o adâncime de 14,6 kilometri, a avut loc la ora locală 14:41 (luni, ora 0.41, ora României), iar epicentrul a fost localizat la 7 km sud-est de comunitatea Ojai din sudul Californiei. Acesta a fost urmat de mai multe replici mai mici, potrivit USGS, institutul de monitorizare geologică.

Deocamdată nu sunt informaţii despre eventuale victime sau pagube materiale.

Serviciul american de alertă pentru tsunami a anunţat că nu există nicio ameninţare de tsunami în urma cutremurului.

Ploaia deja a început să cadă duminică în sudul Californiei, în timp ce furtuna tropicală Hilary se îndrepta spre acest stat, după ce a lovit peninsula mexicană Baja California.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce se ocupă Elena Cârstea în SUA. Afacerea care i-a schimbat viața după retragerea din muzică: „E o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine este Olivia Dean, noua revelație a muzicii pop. A câștigat un premiu Grammy, iar muzica ei e virală pe...
Film Now
Lily Collins, cuvinte dulci pentru tatăl ei: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Phil Collins a împlinit 75...
Adevarul
Banii primiți de România din SAFE vor ajunge în Franța și Germania: „Din 100 de lei cât dau pe un tanc, 20 de...
Newsweek
Pensiile au crescut cu doar 38 lei după Marea Recalculare din 2024. Cele de invaliditate au scăzut cu 31 lei
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O asistentă a dezvăluit care sunt ultimele cuvinte pe care le rostesc oamenii aflați pe patul de moarte: „Nu...
Digi Animal World
Cicliștii participanți la Turul Down Under din Australia, atacați de canguri agresivi. Imaginile sunt virale
Film Now
Averea lui Catherine O'Hara, dezvăluită după moartea neașteptată a actriței. Cât a strâns după 50 de ani de...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”