Cinci cutremure produse în România în numai două ore. Cel mai puternic a fost de 4,6

Data actualizării: Data publicării:
Siesmograf care înregistrează un cutremur.
FOTO Getty Images

Seismologii au revizuit în creştere la 4,6 magnitudinea cutremurului de suprafaţă produs luni dimineaţa, la ora locală 3:26, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău.

Potrivit datelor revizuite de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP, cutremurul s-a înregistrat la adâncimea de 23 de kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 74 kilometri nord-est de Ploieşti, 94 kilometri vest de Brăila, 98 kilometri vest de Braşov, 99 kilometri vest de Galaţi şi 114 kilometri nord-est de Bucureşti.

Ulterior au fost înregistrate patru replici în aceeaşi zonă, cutremurele având magnitudini de 2,6, 2,9, 2,7 şi 2.

Trei seisme s-au produs la adâncimea de 17 kilometri, la orele 4:09, 4:13 şi 5:01, iar cel de-al patrulea la ora 5:26, la adâncimea de 21 de kilometri.

Constantin Ionescu, directorul general al INFP, a declarat la Digi4 că producerea celor cinci cutremure este o coincidență cu momentul seismului din Turcia.

"Este o coincidență. Cutremurul care s-a produs în România este de suprafață. Cel din Turcia, la fel unul de suprafață, depinde foarte mult de legăturile geologice din interiorul pământului. Nu există o legătură între cele două zone seismice de suprafață din România și Turcia", a declarat Constantin Ionescu.

Întrebat dacă vor mai fi replici în afară de cele patru deja produse, Ionescu a răspuns că acestea "sunt posibile".

"Zona respectivă este cunoscută ca o zonă activă din punct de vedere seismic pentru cutremure cu adâncimi până la 20 de kilometri și care, într-o anumită perioadă produce destul de multe replici în urma unui cutremur de 4,5 dar nu produce cutremure cu magnitudini mai mari de 4,5. Cam asta este puterea geologică pe care o poate produce în zona respectivă", a precizat directorul INFP.

De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc şase cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,6. Cel mai mare seism din 2022 s-a produs în data de 3 noiembrie şi a avut magnitudinea de 5,4, în timp ce în 2021 a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri