Video „Un loc cu adevărat remarcabil”. O echipă de cercetători americani studiază microorganismele de la Vulcanii Noroioși. Care e scopul lor

Data publicării:
vulcanii noroiosi
Foto: Captură video Digi24

O echipă de cercetători americani este pentru câteva zile în Ținutul Buzăului, parte dintr-o cercetare fără precedent. Prima oprire a acestora a fost la Vulcanii Noroioși, din județul Buzău. Scopul lor e de a descoperi cum trăiesc microorganismele în condiții extreme și dacă ar putea exista viață pe alte planete. 

„Chiar acum James ia o probă de suprafață. Vedeți bulele de pe suprafața acesteia? Se pare că ar fi niște ulei, niște diverse obiecte plutitoare. El pune proba într-o pungă de plastic și o vom duce la laborator pentru a o analiza”, a declarat cercetătorul american Braden Tierney. 

Cinci cercetători americani se află în Geoparcul Unesco - Ținutul Buzăului pentru a analiza cum reușesc microorganismele să trăiască în condiții extreme, precum zonele cu metan, izvoarele sulfuroase, petrolifere sau cu apă sărată.

„Suntem aici pentru a studia microorganismele din acest loc frumos și unic, deoarece credem că ele consumă metanul care iese din acești vulcani naturali. Și dacă ați putea înțelege acest lucru, ați putea înțelege cum le puteți folosi în câmpurile de orez sau în câmpurile de gaze naturale pentru a reduce impactul uman asupra schimbărilor climatice”, a afirmat și cercetătorul James Henriksen. 

„Dacă vrei să găsești microorganisme care iubesc sarea, așa cum spui, te duci în locuri foarte sărate. Dacă vrei să găsești microorganisme care iubesc metanul, vii aici și cauți locuri cu un conținut foarte ridicat de metan. Și acesta este un loc cu adevărat remarcabil. Aceștia sunt unii dintre cei mai vechi vulcani de noroi, adică vulcani reci, bogați în metan, gazoși, din lume”, a mai adăugat Braden Tierney. 

„Multe bacterii sunt ca plantele”

Analizele acestora ar putea duce atât la identificarea unor soluții pentru schimbările climatice, dar și la ipoteze despre adaptarea microorganismelor în alte medii decât pe Pământ.

„Bacteriile de aici, de sus, sunt expuse la lumina soarelui, nu? Multe bacterii sunt ca plantele. Ele absorb lumina soarelui pentru a trăi. Așadar, v-ați aștepta să găsiți organisme care iubesc soarele sus, în vârf, în timp ce jos, în adâncuri, nu există lumină”, a explicat Tierney. 

Probele vor fi analizate în laboratoarele din America, și prin analize ADN.

„Eu studiez ADN-ul, materialul genetic din microorganismele din aceste locuri. Și de acolo, putem determina exact ce sunt”, a declarat și cercetătorul american Krista Ryon. 

Cercetătorii nu se opresc, însă, doar la Vulcanii Noroioși.

„S-au decis să rămână vreme de 3 zile și astfel ieri am fost pe Valea Slanicului, unde am mers la Canionul de sare și la Focurile Vii de la Lopatari”, a declarat Irina Țîrdea, membru echipei Geoparcul Unesco Ținutul Buzăului. 

Proiectul este unul nonprofit, susținut de universitățile din Wisconsin și Colorado, care explorează ecosisteme extreme din întreaga lume.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Cum a transformat un român o ruină în casa visurilor lui, după 15 ani în Occident: „Să devii țăran e o...
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...