Video&Foto Vânt puternic în țară: acoperișuri smulse, copaci căzuți și zeci de mașini avariate. Unde s-au înregistrat cele mai mari pagube

Data actualizării: Data publicării:
photo-collage.png (91)

Vremea severă a provocat pagube în 42 de localități din 12 județe și în București. Pompierii au intervenit pentru a îndepărta 68 de copaci și 7 stâlpi de electricitate doborâți. 23 de autoturisme au fost avariate, iar circulația a fost blocată temporar în mai multe zone. O femeie a ajuns la spital în Capitală, după ce a fost lovită de tencuiala căzută de pe o clădire. Județele Caraș-Severin și Hunedoara s-au aflat sub cod roșu de vânt, iar în Dolj și Prahova, rafalele au smuls acoperișuri și au provocat incidente periculoase, inclusiv prăbușirea unui copac peste o mașină aflată în mers, în care se aflau un copil și un adult.

ACTUALIZARE 22.55 - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că, până vineri seară, ora 20.00, echipajele operative au intervenit în 42 de localități din 12 județe – Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Mehedinți, Olt, Prahova, Teleorman – precum și în municipiul București.

„Au fost înregistrate efecte generate de intensificările de vânt, fiind semnalate situații de urgență în urma cărora au fost afectate acoperișuri, copaci, stâlpi de electricitate și autoturisme”, a transmis IGSU.

Concret, pompierii au acționat pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 93 de imobile și pentru degajarea a 68 de copaci și 7 stâlpi de electricitate căzuți. 23 de autoturisme au fost avariate.

În Capitală, o femeie de 20 de ani a fost rănită după ce a fost lovită de tencuiala căzută de pe fațada unei clădiri. Potrivit IGSU, „în urma evaluării medicale, victima a fost transportată la spital, conștientă și cooperantă”.

„Având în vedere că avertizările sunt încă în vigoare, dinamica situaţiei din teren este atent monitorizată de către structura de specialitate a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi de Centrul Operaţional din IGSU, pentru dispunerea imediată a măsurilor, astfel încât răspunsul la solicitările cetăţenilor să fie optim acoperit”, a mai transmis instituția.

Incident în Vâlcea: trafic afectat pe DN 7

Un alt incident s-a produs în județul Vâlcea, în zona localității Brezoi, unde căderile de pietre și prăbușirea unui copac pe carosabil au afectat circulația pe Drumul Național 7.

„Pe DN 7, la ieşirea din Brezoi au căzut aluviuni şi conglomerate, lovind un autoturism”, a transmis ISU Vâlcea. În zonă au intervenit o autospecială SMURD și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.

Șoferul autoturismului a fost evaluat medical, dar nu a necesitat transport la spital.

La rândul său, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea a informat că „traficul rutier este afectat din cauza unor căderi de pietre de pe versant şi a unui copac prăbuşit pe carosabil”.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea și ai Poliției Orașului Brezoi au fost trimiși în zonă pentru informarea șoferilor și devierea circulației, pentru a permite intervenția echipelor specializate.

Autoritățile îi sfătuiesc pe șoferi „să circule cu prudenţă, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi în zonă şi să adapteze viteza la condiţiile de drum”.

Știrea inițială - Cele mai afectate au fost județele Caraș-Severin și Hunedoara, aflate până astăzi la ora 16.00 sub cod roșu de vânt puternic. În același timp, jumătatea sudică a țării s-a aflat sub cod portocaliu de intensificări ale vântului.

Citește și: Noi alerte de vreme rea: cod roșu și portocaliu de vânt puternic. Unde sunt anunțate ploi

La Craiova, rafalele au doborât mai mulți copaci și au smuls acoperișurile a trei blocuri. Unul dintre ele s-a prăbușit în doar câteva secunde, rupând și mai mulți arbori în cădere. Deși nimeni nu a fost rănit, localnicii spun că lucrările de reparație au fost făcute superficial și se tem că, la fiecare episod de vânt puternic, s-ar putea repeta tragedia.

La Băneasa, în nordul Capitalei, un șofer a surprins momentul în care un copac se rupe din cauza vântului și cade chiar în fața unei mașini aflate în trafic. Imaginile au fost surprinse cu telefonul mobil și publicate pe rețelele sociale.

Probleme au fost și în județul Prahova, unde un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. În autoturism se aflau un adult și un copil, care au scăpat fără răni grave.

În Argeș, un stâlp de electricitate a fost pus la pământ, iar un copac căzut pe șosea a blocat traficul zeci de minute.

Foto. ISU Argeș
Foto. ISU Argeș

Vântul a creat probleme și în județele învecinate, unde pompierii au fost solicitați în mai multe zone pentru a înlătura pericolele și a debloca drumurile.

Avertizări și recomandări de la autorități

Potrivit IGSU, cele mai afectate vor fi județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, dar și zonele joase din județele Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova, conform avertizărilor ANM valabile până mâine, la ora 06.00.

  • Cod roșu de vânt, valabil până la ora 16.00, este în vigoare pentru județele Caraș-Severin și Hunedoara, în zona montană de peste 1800 de metri altitudine.

IGSU le recomandă cetățenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță:

  • Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate;
  • Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
  • Închideți toate ferestrele locuinţei şi ale altor construcţii;
  • Nu atingeți stâlpii sau firele electrice căzute la pământ.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a fost închisă rafinăria Lukoil-Petrotel Ploiești. Guvernul vrea să o redeschidă din cauza crizei...
Digi FM
Întâmplare sau destin? Povestea surorilor gemene care au născut în aceeași zi, chiar de ziua lor de naștere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kevin Federline, după arestarea lui Britney Spears: "Îngrijorarea este dacă a fost un incident izolat sau...
Film Now
Margot Robbie și-a schimbat complet look-ul. Actrița este de nerecunoscut cu un bob scurt și breton
Adevarul
Ce trebuie să mâncăm în fiecare zi pentru a dormi mai bine. Alimentele care interferează cu somnul
Newsweek
900.000 pensionari rămân fără 600 lei la pensie. Alți 1.350.000 pensionari pierd 200 lei. Cum s-a luat decizia
Digi FM
Kylie Minogue, apariție impecabilă la Paris Fashion Week. Eleganță pură într-o ținută fină din mătase
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce ne trezim uneori exact înainte să sune alarma. Pe lângă mecanismele biologice, există și un factor...
Digi Animal World
Un semn rău? Doi misterioşi „peşti ai apocalipsei”, descoperiţi de turişti pe o plajă din Mexic
Film Now
Fiica lui James Van Der Beek, mesaj înțelept și sfâșietor în ziua în care el ar fi împlinit 49 de ani: "Îi...
UTV
Dakota Johnson pozează aproape fără haine într-o nouă campanie de modă pentru primăvara lui 2026