Zece români prinși în Turcia într-o zonă afectată de cutremur au cerut repatrierea. MAE: Toți sunt în siguranță

Data actualizării: Data publicării:
cutremur-turcia-profimedia2
Cutremur de 7,8 în Turcia, urmat de zeci de replici și resimțit în țări vecine. FOTO: Profimedia Images

Ambasada României la Ankara a fost contactată pe telefonul de urgență al misiunii diplomatice de către un grup de studenți Erasmus, cetățeni români, care erau cazați la un hotel din localitatea Kahraman Maraş, Turcia, afectată de cutremur, a transmis, luni, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Din grupul de cetățeni români fac parte nouă studenți și un profesor coordonator.

Grupul a cerut asistență consulară și sprijin pentru repatriere.

Ca urmare a dialogului reprezentanților ambasadei cu cetățenii români și cu autoritățile locale, s-a confirmat faptul că cetățenii români sunt în siguranță.

O echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Ankara se deplasează la acest moment la fața locului, cu două autovehicule, pentru a prelua cetățenii români, urmând a fi stabilite ulterior detaliile privind transportul în România, potrivit MAE.

Până la acest moment, nu au fost înregistrate alte solicitări de asistență consulară în legătură cu acest cutremur sau semnalări din partea autorităților turce privind cetățeni români afectați.

Ambasada României la Ankara continuă dialogul cu autorităţile turce, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competențelor legale, dacă situația o va impune.

MAE amintește că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare: +90.532.318.1726.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...