Exclusiv China poate crea riscuri suplimentare pentru securitatea europeană. Expert: „Avem o dispută între puteri care văd lumea diferit”
În umbra războiului din Ucraina, China își urmărește propriile interese. Se folosește de conflict ca să-și extindă influența și să exploateze vulnerabilitățile altor puteri. Lumea este în dezechilibru și în toate aceste schimbări, China tinde să devină un actor care generează riscuri suplimentare pentru securitatea europeană. Într-un nou episod Pașaport diplomatic, jurnalista Digi24 Cristina Cileacu discută despre soluțiile la provocările chineze cu Silviu Nate, directorul Centrului de Studii Globale de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Kremlinul presează și demoralizează
Cristina Cileacu: Vorbim despre Ucraina, care este atacată cu putere din ce în ce mai mare de ruși. De data aceasta lovesc cu precizie în tot ceea ce înseamnă instalații electrice care țin în priză economia. Pentru că nu vorbim doar de oameni care suferă de frig și stau în întuneric la ei acasă. Vorbim și despre o economie care, din cauza lipsei de electricitate, nu mai funcționează. Ce încearcă Vladimir Putin să facă cu aceste atacuri? Să divizeze societatea ucraineană sau să îi prezinte lui Donald Trump un fel de plan în care îi arată că e un câștigător în Ucraina și că așa ar putea începe niște negocieri?
Silviu Nate: Probabil că la nivelul Kremlinului se lucrează cu ambele scenarii și de la începutul războiului invaziei din februarie 2022, am observat cu toții că această ofensivă militară are mai multe componente și una dintre ele se referă la destructurarea socială, presiunea care se pune pe societate și în mare parte demoralizare, prin distrugerea infrastructurii infrastructurii civile. Din această perspectivă, cumva este de așteptat în continuare ca în această iarnă armata Federației Ruse să pună o presiune suplimentară pe infrastructura energetică, care este vitală inclusiv pentru sectorul industrial ucrainean, care susține economia țării, dar și industria de război.
Din această perspectivă, este anticipabil faptul că societatea ucraineană se va confrunta din nou cu nevoia de a-și crește gradul de reziliență, dar nu numai la nivel intern. Acest test vine și pentru Uniunea Europeană, ca și un furnizor de echipamente necesare pentru a repara și înlocui anumite instalații care vor fi avariate de atacurile rusești. Deci, într-o oarecare măsură, avem această dublă valență, pe care foarte bine a subliniat-o. Vladimir Putin vrea să câștige pârghii suplimentare pentru a afecta capacitățile de război ucrainiene de rezistență ucraineană, de a demoraliza, pentru că are un efect de demoralizator puternic și, pe de altă parte, să transmită un mesaj că Rusia încă este pe poziție. Rusia poate câștiga, cel puțin la nivel, să spunem așa, perceptual poate câștiga la nivelul percepției în Occident, să spunem, un soi de, nu știu cum să-l numesc un soi... credibilitatea e mult spus, dar să spunem, o încredere mai mare, care i-ar putea oferi pârghii în posibile viitoare negocieri, deși evaluările arată, în cadrul multor analize emise de experții occidentali, că Rusia nu dorește să se oprească din acest război și chiar mai mult, dorește să profite de pe urma acestei ofensive într-o ecuație mult mai largă.
Războiul lui Putin, instrument geopolitic
Cristina Cileacu: Și care ar fi ecuația aceasta mult mai largă, ca să înțelegem toți ce anume vrea Vladimir Putin, pentru că e clar că nu vrea doar să ocupe integral Ucraina.
Silviu Nate: Rusia are, prin viziunea sa sau prin cultura strategică pe care și-a dezvoltat-o de-a lungul timpului, această ambiție și această tactică de a-și croi drum pe arcuri de instabilitate. Și, într-o oarecare măsură, menținerea în acțiune a războiului merge cumva mână în mână cu elementele pe care Rusia le-ar putea exploata sau alte aspecte sau elemente, dacă le putem numi puncte de tensiune pe glob, care ar putea apărea, fie că vorbim despre Pacific, fie că vorbim, de ce nu, despre Venezuela, unde Statele Unite ar fi mult mai ocupate și, probabil, decuplarea sau cel puțin prioritizările sau prioritățile Statelor Unite s-ar putea schimba și focusul pe Europa ar putea scădea. Din această perspectivă, cumva, războiul este și despre percepție, este și despre slăbirea capacităților competitorilor, dacă îi putem numi așa, pentru că Ucraina nu este un adversar, este un stat care se luptă să supraviețuiască, doar se apără, are o abordare defensivă și, pe de altă parte, există acest joc care ține de echilibrul de putere globală, unde Rusia urmărește cu atenție să vadă cum Statele Unite ar putea fi distrase și în alte zone, poate pe mapamond.
China susține Rusia din calcul strategic
Cristina Cileacu: Vorbim imediat despre distragerea Statelor Unite spre alte zone. Dar m-aș uita totuși la războiul din Ucraina, unde Rusia rezistă și cu ajutor din afara ei, respectiv China, care o susține și din punct de vedere economic, dar desigur, și prezența Belarus, Coreei de Nord și a Iranului. Vorbind despre China, care este interesul Chinei să susțină Rusia în acest război, în egală măsură însă, pretinzând că este neutră și că respectă și suveranitatea Ucrainei?
Silviu Nate: Sunt câteva aspecte sau cel puțin două aspecte pe care le văd și ar merita cumva calculate. Pe de o parte, există o îngrijorare generală, sunt mai multe evaluări care problematizează viitorul Rusiei în cazul unei prăbușiri. Nu știm ce ar însemna Rusia post Putin și probabil China, care se învecinează cu Rusia, ia în calcul și acest fel de situație, ca și puterile occidentale. Pentru că o prăbușire, de regulă împinge, ar împinge Rusia în mod tradițional spre o tranziție violentă de regim. Nu știm acolo luptele pentru influență cum s-ar putea finaliza, ce ar însemna factorul nuclear în viitor. Deci ar putea avea, să spunem, interese mai legitime și dintr-o altă perspectivă, atâta timp cât Europa este ocupată și Statele Unite sunt ocupate în Europa cu un anumit conflict, China are mai mult timp pentru a-și dezvolta proiecția sa de putere în Pacific și în regiunea Asiei de Sud-Est, acolo unde dorește să-și consolideze un așa-numit status-quo, adică un tip de câmp, dacă putem să spunem așa, de acțiune cu un grad mare de autonomie, adică de a-și putea imprima acolo puterea și de a stabili regulile jocului.
SUA mută centrul de greutate în Pacific
Cristina Cileacu: Vedem că Statele Unite încearcă acest pivot spre Indo-Pacific, pentru că ușor-ușor începe o retragere din Europa. Prima țară din care se retrag o parte din trupele americane este chiar România. Însă, în egală măsură, Statele Unite își fac partenerii în zona Indo- Pacific. Deci, cum să vedem această balanță de putere acolo, unde China într-adevăr este cea mai puternică din regiune, se poate schimba, în această întoarcere a Statelor Unite spre regiune?
Silviu Nate: Cumva trebuie să ne uităm la cum au evoluat relațiile internaționale. Aș reveni la problema acesta, aceasta a status-quo-ului, a stării de fapt a lumii contemporane. După al Doilea Război Mondial, Statele Unite și-au consolidat statutul de mare putere de superputere, dar creșterea chineză, economică și militară cumva contestă în momentul de față, sau cel puțin ascensiunea sa tinde să conteste hegemonia americană. Din această perspectivă, sunt mai multe elemente care îngrijorează și așa-numitul status-quo american și european. Lumea s-a organizat pe baze liberale, să spunem, ori de așa-numita ordine liberală în relațiile internaționale, iar temerea mare care vine dinspre Occident este cum s-ar comporta China, care îmbrățișează alt tip de valori, un alt tip de regim, în momentul în care ar putea domina o anumită zonă. Și de aici mai sunt actori care, cum să zic, contestă acest status quo, această stare de fapt a relațiilor internaționale.
Sunt trei tipuri de actori. Sunt cei care doresc să își mențină poziția. Statele Unite, Europa doresc să mențină în mare parte această ordine care a fost creată după al Doilea Război Mondial, cu instituții, cu organizații internaționale cu drept internațional aplicat, care este reprezentativ. Există state care doresc un timp de afirmare, state de afirmare, cum este China, dar chiar și Rusia este un stat care nu este mulțumită cu status-quo-ul, altul actual și vrea să iasă din izolarea geopolitică în care a intrat, din propriile sale erori. Și atunci, într-o oarecare măsură, avem o dispută între puteri care văd lumea în moduri diferite. Și aceasta reprezintă o provocare majoră pentru Statele Unite, care au într-adevăr în zona Pacificului parteneriate cu Australia, Coreea de Sud, Japonia, Filipine și s-a creat un tip de, poate e mult spus alianță, dar un parteneriat, funcționează parteneriatele strategice ale Statelor Unite cu rolul de a contrabalansa modul în care, probabil, China vizează un tip de hegemonie regională, să își imprime această viziune.
Și întrebările sunt: oare China va dori să își exporte modelul de credit social spre statele din regiune, adică mai mult control prin modelul de regim pe care îl are? Cum își va folosi pârghiile economice de conectivitate pentru a-și dezvolta și mai mult proiecția de putere? Va fi dispusă să împartă cu Statele Unite, cu Europa, să spunem, anumite capitole care sunt importante pentru toate părțile și apar o serie de întrebări și până la acel moment, cu siguranță. Statele Unite sunt nevoite să asigure o proiecție de putere pentru a se asigura că acest cadru, în special cel normativ internațional, nu va fi contestat prin sistemul multilateral de organizații pe care China și Rusia l-au dezvoltat. Vorbim despre BRICS, vorbim despre Organizația pentru Securitate și Cooperare de la Shanghai, vorbim despre Banca Asiatică pentru Investiții și Infrastructură. Deci, într-o oarecare măsură, și aici sunt doi autori, Robert Keohane și Julia Morse, care au elaborat o teorie numită multilateralismului contestat și cumva China, cu abilitate, datorită unui soft power puternic, are lichidități, are bani, s-a vorbit foarte mult despre așa-numita diplomație a îndatoririlor spre sudul global, adică spre state din Asia, America Latină și Africa, într-o oarecare măsură, își extinde proiecția de putere și schimbă calculele actuale, tinde să schimbe calculele actuale.
Asia devine centrul confruntării globale
Cristina Cileacu: Dacă China are această expansiune și nu e recentă această expansiune de putere pe care o folosește, Statele Unite mai au vreo șansă în acest echilibru pe care încearcă să-l susțină? Pentru că reacția lor, noi auzim de foarte mult timp de pivotul spre Asia, dar abia acum pare că se pune cu adevărat în practică. Pot să rebalanseze, pot să reintre în această competiție cu China și să și câștige în sensul acesta?
Silviu Nate: E puțin problematic, pentru că aici avem anumiți indicatori. Observăm că președintele Trump dorește să reorganizeze inclusiv desfășurarea trupelor din Europa, ceea ce indică faptul că Statele Unite se confruntă cu, n-aș spune neapărat cu dificultăți, dar cu un soi de reprioritizare ale unor obiective strategice. Din 2008, președintele Obama a anunțat pivotul spre Asia și acest element cumva indica de atunci ascensiunea chineză. Acum, cunoscând tradiția și cultura chineză, noi știm că, de regulă, acest popor și liderii acestui popor își proiectează strategiile pe termen lung și super lung. Este destul de greu de anticipat dacă vor fi mișcări radicale în perioada următoare sau China, prin persuasiune economică, prin mecanisme, să spunem instituționale paralele, va încerca să cucerească și să dobândească mai multă influență în diverse zone sau, dacă, de ce nu, președintele și Xi Jinping poate va decide la un moment dat să marcheze în timpul vieții sale un rezultat cum ar fi One China Policy și anexarea Taiwanului, care ar fi de fapt punctul cel mai fierbinte unde Statele Unite s-ar simți provocate, și nu doar Statele Unite și aliații Statelor Unite. De ce? Pentru că Statele Unite promovează principiul liberei navigației și afirmarea dreptului internațional, care intră în contradicție tocmai cu ordinea care a fost stabilită după cel de-al Doilea Război Mondial.
Diplomația românească caută echilibrul
Cristina Cileacu: Cum să ne uităm noi din România la China? Pentru că știm deja, Rusia este un agresor, e recunoscut de toată lumea. În egală măsură, agresivitatea Chinei, care este mult mai subtilă, dar asta nu înseamnă că nu există, e imprimată nu doar prin acest tip de împrumuturi greu de returnat, cum au făcut în regiunea asiatică sau în Africa, ci și prin subtilitatea rețelelor sociale care dezinformează și care provoacă rupturi sociale masive peste tot în lume, nu doar în Asia, ci mai ales în Europa și în Statele Unite.
Silviu Nate: În primul rând, România nu este un actor de calibru major, capabil să modeleze direcția relațiilor internaționale. Trebuie să ne recunoaștem cumva...
Cristina Cileacu: Avem niște limite.
Silviu Nate: Capacitatea, pe de o parte, și nu cred că este nici oportun ca noi să fim vârf de lance în competiția dintre marile puteri, pentru că lucrurile se tranșează în altă parte. Așa cum Statele Unite, deocamdată desfășoară încă o serie de afaceri și au facilități industriale în China, la fel și Uniunea Europeană produce foarte mult în China. Sunt foarte mulți actori economici europeni care produc în China. Eu am impresia undeva că, la nivelul nostru, al gândirii, al structurii mentale românești, ne e uneori frică să nu greșim, să nu ne certe vreun actor mai mare. Nu văd o problemă în a lucra, spre exemplu, cu China pe baze comerciale sau pe baze economice.
Dar există și anumite, se spune, linii roșii care țin de componente strategice, de infrastuctură critică, cum ar fi zona telecomunicațiilor, care ar putea crea vulnerabilități și expuneri în zona NATO. Este și e bine cumva să facem sau să disociem aceste planuri, pentru că dacă Uniunea Europeană lucrează la nivel macro cu Republica Populară Chineză și există niște inputuri financiare care sunt de interes pentru ambele părți, dar în același timp sunt în competiție tehnologică, în același timp, Uniunea Europeană, ca putere normativă, taxează China și are capacitate, să zicem, de constrângere, pentru că este una dintre cele mai mari piețe de consum, Uniunea Europeană, automat România, sub umbrela Uniunii Europene, poate să ducă sau să instrumenteze o politică, aș spune, mai inteligentă decât până acum, să nu mai fie un pilon pasiv, pentru că, vedem, China este prezentă în jurul nostru, este prezentă în Bulgaria, în Ungaria și așa mai departe.
Cristina Cileacu: Este prezentă chiar și în Ucraina.
Silviu Nate: Este prezentă peste tot, ca să spunem așa, și nu ne ajută foarte mult ca noi să antagonizăm relații blocând orice. Comunicarea este foarte bună în relațiile internaționale și destul de utilă. Departe de a fi un avocat, aș spune, în favoarea unei părți, aș căuta să fiu eu avocatul României și să vedem ce putem extrage bun din fiecare relație, dar în același timp să ne protejăm și să vedem limitele, așa cum și Uniunea Europeană încearcă să le gestioneze.
Reconstrucția Ucrainei, teren geopolitic
Cristina Cileacu: Pentru că am spus că este prezentă chiar și în Ucraina, China, vorbim despre posibilitatea participării Chinei la o eventuală reconstrucție a Ucrainei. Ce ar însemna acest lucru? Este Ucraina, de pildă, vulnerabilă din aceste puncte de vedere pe care le-ați menționat: infrastructură strategică, telecomunicații și lucruri de acest gen, de nevoie sau să venim și noi în plus, mă refer aici la partenerii externi, la Uniunea Europeană, să avem grijă ca nici în Ucraina aceste chestiuni nu sunt punctate de chinezi.
Silviu Nate: Un stat supus războiului este un stat vulnerabil, în primul rând. Nevoia de reconstrucție a Ucrainei, evident, trebuie legată în primul rând de aspirațiile sale și aspirațiile sale sunt către democrație, sunt legate de blocul european, în primul rând și după aceea de blocul transatlantic. Doar acești parteneri pot oferi garanții reale Ucrainei. Într-adevăr, există acest risc al unor expuneri în, așa cum spuneam mai devreme, în zona infrastructurii strategice, pe care Ucraina va trebui să le ia în calcul. Și aici depinde foarte mult de anvergura implicării partenerilor occidentali și de modul în care ei vor susține reconstrucția Ucrainei.
Pentru că mai este o temă, dacă îmi permiteți, chiar puțin, aș vrea să deviez, sfârșitul războiului nu înseamnă sfârșitul lui Putin. Există, mai nou, foarte multe analize care problematizează cum ar arăta Rusia post Putin, un aspect și al doilea aspect foarte interesant, cine va suporta costurile? Le va suporta China? Puțin probabil. China dorește să-și canalizeze efortul spre Asia, este elementul central al politicii chineze, și al doilea aspect, să beneficieze de pe urma a ceea ce s-ar putea întâmpla în Rusia, dar probabil costurile vor trebui suportate tot de către Occident. Și în momentul în care președintele Trump intră în dialog cu președintele Putin, trebuie să vedem și acest element, care are și componente financiare, și de influență și de putere, care ar putea slăbi chiar Statele Unite. Deci o situație, cum să spun, de criză majoră politică și nu numai în Rusia ar putea să fie și devină problema de fapt a Occidentului. Poate că am deviat puțin de la subiect și n-am dorit să facă neapărat acest lucru, dar vorbind despre Ucraina, este foarte important ca partenerii occidentali să investească în ceea ce înseamnă infrastuctură critică și să susțină Ucraina în reconstrucție.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
