Cum afectează șomajul tehnic zilele de concediu de odihnă

Data publicării:
tanar aflat in somaj
Foto: Guliver / Getty Images

Concediul de odihnă se diminuează proporțional, în funcție de perioada în care un angajat a fost în șomaj tehnic, a explicat Inspecția Muncii.

Precizările au fost făcute în contextul în care au existat interpretări diferite privind impactul perioadei de șomaj tehnic asupra zilelor de concediu de odihnă.

Chiar dacă în Codul muncii nu se prevede expres că durata concediului de odihnă se diminuează proporțional cu durata suspendării activității în urma șomajului tehnic, legislația muncii prevede că se consideră perioade de activitate prestată cele de incapacitate temporară de muncă și cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal și concediului pentru îngrijirea copilului bolnav.

"De aici se poate deduce că alte perioade în care nu se prestează activitate nu se consideră activitate prestată, ceea ce duce la diminuarea proporțională a duratei concediului de odihnă. Cu toate acestea, părțile pot conveni ca salariatul să beneficieze de întreaga durată a concediului de odihnă așa cum este prevăzut în contractul individual de muncă", a explicat Inspecția Muncii pentru avocatnet.ro.

Redactare Georgiana Marina

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”