Dmitri Medvedev a invocat cazul Maduro și a vorbit despre scenarii de răpire care i-ar viza pe cancelarul german Merz și pe Zelenski

Data actualizării: Data publicării:
Dmitri Medvedev.
Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că şi-ar putea imagina operaţiuni de răpire îndreptate împotriva unor lideri ai lumii, similare celei desfăşurate de Statele Unite în Venezuela, menţionându-l explicit pe cancelarul federal german Friedrich Merz, potrivit agenţiei dpa.

„Răpirea neo-nazistului Merz poate fi o excelentă întorsătură în acest carnaval de evenimente”, a afirmat Medvedev, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, într-o declaraţie citată de agenţia TASS. El a adăugat că un asemenea scenariu „nu ar fi nerealist”.

Medvedev a susţinut, fără a oferi dovezi, că ar exista motive pentru urmărirea penală a cancelarului german chiar în Germania. „Prin urmare, nu ar fi o pierdere, mai ales când cetăţenii suferă inutil”, a spus oficialul rus.

Fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, Medvedev s-a remarcat în ultimii ani ca unul dintre cei mai vocali susţinători ai unei linii dure a Kremlinului, lansând frecvent declaraţii extrem de acide la adresa Ucrainei şi a Occidentului.

CITEȘTE ȘI: Medvedev cere țărilor lumii să se „înarmeze la maximum”, după ce Maduro a fost capturat de SUA

În acelaşi context, Medvedev a comentat şi poziţia administraţiei Donald Trump privind legitimitatea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, care a fost arestat în urma unei operaţiuni militare a SUA şi dus la New York.

Potrivit lui Medvedev, afirmaţiile conform cărora Maduro nu ar fi un lider legitim „nu rezistă unei analize”.

De asemenea, oficialul rus l-a vizat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că mandatul acestuia ar fi expirat de mult timp.

Moscova a susţinut în repetate rânduri că Zelenski este un lider ilegitim din cauza neorganizării unor noi alegeri.

Autorităţile de la Kiev au respins aceste acuzaţii, subliniind că Zelenski rămâne preşedinte în conformitate cu Constituţia Ucrainei, care permite extinderea mandatului prezidenţial pe durata stării de război.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Pericol pentru securitatea energetică globală: atac cu drone asupra a două petroliere în Marea Neagră
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...