ANAF: Un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal, ar fi conflict de interese

Data publicării:
ANAF SEDIU SIGLA ANAF agerpres 7908385

Preşedintele ANAF a declarat, joi, la Palatul Victoria, că instituţia pe care o conduce are un deficit de 3.000 de posturi şi că un inspector fiscal nu poate fi şi consultant fiscal. Declarația lui Bogdan Stan a venit după ce ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a afirmat că pentru calculul impozitului pe gospodării s-ar putea apela la această instituţie.

anaf
Foto: Agerpres

„Din punct de vedere al legislaţiei, în momentul de faţă, un inspector fiscal nu poate să fie şi consultant fiscal. Ar fi un conflict de interese, conform Statutului funcţionarului public”, a declarat Bogdan Stan, la Palatul Victoria, potrivit News.ro.

În acest sens, el a ţinut să precizeze că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are un deficit mare de personal.

„ANAF are în momentul de faţă 25.000 de angajaţi. Suntem subdimensionaţi cu 3.000. Practic, prin HG prin care funcţionăm, avem alocate 28.000 de posturi”, a arătat Stan, precizând că speră ca la rectificarea bugetară aceste 3.000 de posturi să fie deblocate.

Guvernul intenţionează să introducă, de la 1 ianuarie 2018, doar două rate de impozitare a veniturilor globale, de 0% pentru venituri lunare de sub 2.000 lei şi de 10% peste acest nivel, iar declaraţiile fiscale vor fi făcute pentru veniturile globale de către consultanţi plătiţi din bani publici, potrivit ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan. Guvernul va extinde şi cotele deductibile, cele mai mari fiind pentru familiile cu copii.

„Cu siguranţă nu vorbim decât de două cote de impozitare: zece şi zero. Astăzi avem 16% şi avem zero la pensiile sub 2.000 de lei”, a spus Viorel Ştefan, miercuri seară, la Antena 3. 

Guvernul speră ca prin acest nou sistem să lărgească baza de impozitare, deşi legislaţia actuală obligă contribuabilii să declare toate veniturile. 

Legea va introduce şi conceptul de gospodărie definită fiscal, pentru care se vor face declaraţiile fiscale de către un consultant. 

„Consultantul fiscal este medicul gospodăriei fiscale. El va fi profesie liberală, va beneficia de un onorariu de angajament din partea Ministerului Finanţelor, aşa cum medicul primeşte plata de la Casa de Sănătate. Acest consultant fiscal va fi plătit de către Ministerul Finanţelor în funcţie de câte gospodării are înregistrate. Acest consultant fiscal va completa declaraţia fiscală pentru gospodăria respectivă, el fiind foarte bun cunoscător al legii”, a explicat Ştefan, spunând că onorariul acestora va fi „suficient de tentant”.

El a susţinut că ar fi nevoie de aproximativ 35.000 de consultanţi fiscali, iar un consultant ar putea să asiste, în medie, 200 de gospodării.

Gospodăria fiscală se poate constitui din mai multe persoane indiferent dacă sunt sau nu rude, care au un singur reprezentant în raport cu Fiscul, potrivit proiectului PSD. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mircea Lucescu a murit. Cine sunt moștenitorii regretatului antrenor și ce avere lasă în urmă
Digi FM
Mircea Lucescu a murit. Povestea omului care a plecat desculț din Apărătorii Patriei și a cucerit lumea
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
Jennifer Aniston "se topește" în brațele iubitului ei: "E recunoscătoare că își poate împărtăși viața cu el"
Adevarul
Apeluri la invocarea Amendamentului 25 al Constituției SUA după ultimele declarații controversate ale lui...
Newsweek
Casa de pensii, mesaj pentru 2.600.000 pensionari. „V-am transferat toți banii”. Când ajung pe card?
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu dezvăluie motivul pentru care nu a avut acces la averea lui Silviu Prigoană, după divorț...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Momentul când o femeie încearcă să mângâie un tigru la Grădina Zoologică din Bridgeton. Aproape a fost...
Film Now
Cum arată Jackie Chan în 2026, la 72 de ani. Are peste 100 de filme la activ
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...