Firmele acuză: Măsurile Guvernului vor bloca economia

Data publicării:
antreprenori

Oamenii de afaceri critică în termeni duri măsurile fiscale anunţate de Guvern. Deşi premierul spune că măsura privind contul de TVA va aduce mai mulţi bani la buget, antreprenorii cred că, de fapt, va bloca economia. În altă ordine de idei, companiile se tem că ideea puterii de a majora acciza la carburanţi, va provoca scumpiri în lanţ.

Peste 97% dintre firmele din România cred că introducerea plăţii defalcate a TVA ului va afecta negativ activitatea lor.

„Va creşte birocraţia prin faptul că se va dubla numărul de plăţi, iar autorităţile vor avea de făcut verificări suplimentare. În plus, o parte din banii firmei vor fi blocaţi şi vor avea costuri bancare suplimentare cu noul cont pentru TVA”, relevă un sondaj.

„Contul de TVA o să blocheze ţara, economia ţării. E o idee proastă care le-a fost vândută ca o soluţie pentru creşterea veniturilor bugetare, dar care va face foarte mult rău”, avertizează Gabriel Biriș, avocat specializat pe fiscalitate.

„20% din banii pe care îi deţine o firmă vor fi blocaţi într-un cont. Gândiţi-vă la un chioşc care vinde de 100 de lei. 19 lei din acei bani vor trebui depuşi într-un cont de TVA, în speranţa că, în termen de 5 zile va veni cineva de la ANAF şi îi va da voie să facă decontul de TVA. O să vedeţi că această măsură va bloca economia”, spune și fostul ministru Florin Jianu, în prezent președinte al Consiliului Național al IMM-urilor.

Oamenii de afaceri cred că evaziunea este încurajată mai curând de lipsa unui sistem informatizat eficient, care să uşureze plata şi colectarea contribuţiilor la buget.

„Încă fac socoteli pe fişă contabilă. Şi extrasele de cont se dau pe nişte hârtii, pe nişte fiţuici aşa lungi. Şi cu un creion legat acolo scrii: Am primit un exemplar”, explică Florin Jianu.

Şi majorarea accizei la carburanţi va lovi mediul de afaceri, spun reprezentanţii IMM urilor. Peste 85% dintre firme spun că vor urma scumpiri în lanţ la toate produsele de pe piaţă, iar peste 83% cred că vor creşte în primul rând costurile de transport.

„Nu ştiu de unde şi în ce fel să mai strângă banii, fac tot felul de jonglerii pe pielea noastră!”, spune revoltat Liviu Rogojinaru, secretar general al Consiliului Național al IMM-urilor.

Scumpirea carburanţilor va fi făcută în două etape, de la 15 septembrie şi 1 octombrie, de fiecare dată cu câte 19 bani.

Efecte negative din contul de TVA

97,5% creşterea birocraţiei

89,9% blocarea banilor

86,2% costuri bancare suplimentare

Efecte negative din creşterea accizelor

85,1% scumpiri în lanţ

83,3% creştere costuri tranasport

54,1% afectarea locurilor de muncă

(sursa: sondaj CNIPMMR)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Snoop Dogg. Povestea din spatele pseudonimului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
EI sunt singurii trei oameni din lume care nu au nevoie de pașaport pentru a călători. De ce lor nu li se...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja