Chirițoiu explică mecanismul prin care marile bănci din România ar fi influențat ROBOR. „Nu e un cartel”

Data actualizării: Data publicării:
bogdan chiritoiu 2
Bogdan Chirițoiu. Inquam Photos /George Călin

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a explicat într-o conferință de presă modul în care principalele bănci din România ar fi influențat ROBOR și, implicit, dobânda plătită la creditele legate de acest indice. Băncile au făcut schimb de informații confidențiale și au viciat procesul, a spus Chirițoiu. Băncile spun, pe de altă parte, că au respectat legislația și anunță că vor contesta în instanță decizia autorității.

Este vorba despre „procesul de stabilire a indicelui, plus că există comunicări între bănci, metodologii comune, metodologii pe care le-au pus împreună la punct, deci sunt un ansamblu de comportamente care viciază modul de stabilire al indicelui”, a spus Chirițoiu.

„Acum, cât de mari sunt modificările? Vorbim de fracțiuni de procente. Deci nu vorbim aici de procente, pentru că oricum ROBOR e stabilit prin instrumentele pe care le are Banca Națională, stabilește un maxim și un minim, în esență. Deci culoarul ăsta e larg, de câteva procente, noi vorbim aici de fluctuații mici în interiorul acestui acestui culoar. Influența se duce asupra creditelor în lei și mai puțin a celor care folosesc IRCC, pentru că IRCC-ul e bazat pe tranzacții reale, nu pe tranzacții potențiale. Și atunci zona asta, care acuma e majoritară la populație, nu este direct afectată. Rămân o serie de credite ca ei sunt legate de de ROBOR, deci credite în lei, unele ale populației și unele ale ale companiilor. Deci acolo ar fi impactul”, a explicat el.

Întrebat ce perioadă a vizat ancheta, Chirițoiu a spus: „Ne-am uitat din 2018 încoace”.

El a explicat că ancheta a început în 2022, dar perioada analizată a început în urmă cu patru ani.

Întrebat dacă are suspiciuni că băncile au făcut schimb de informații confidențiale, Chirițoiu a răspuns: „Da”.

„Rezultatul acelui acestui schimb de informații, da, este faptul că viciază procesul, dar și asta duce la creștere. Nu e un cartel, nu e ceva de genul: ne-am întâlnit într-o sală și am stabilit că o să fie mâine 7,5. Deci nu vorbim de așa ceva.

Nu e un cartel, vorbim de schimb de informații, repet, stabilire de metodologii, comunicări, e adevărat între ei și faptul că în momentul când tu cotezi, ai jumătate de oră în care trebuie să spui la cât stabilești în ziua respectivă indicii din partea băncii tale. În timpul ăsta, ei puteau să vadă ce făceau ceilalți și puteau să influențeze”, a spus Chirițoiu.

Consiliul Concurenței a anunțat că a sancționat 10 bănci cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro, pentru încălcarea normelor de concurență și coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR. Instituția susține că băncile au încălcat Legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene prin schimburi de informații considerate confidențiale și strategice în procesul de fixing al ROBOR.

Banca Transilvania, BCR, BRD, UniCredit, CEC Bank și Raiffeisen susțin că au respectat legislația și anunță că vor contesta în instanță decizia autorității. Unele bănci vorbesc despre o decizie „arbitrară”, „nefondată” sau „injustă”, în timp ce avocatul Gheorghe Piperea îi îndeamnă deja pe clienți să dea băncile în judecată pentru recuperarea dobânzilor calculate pe baza ROBOR.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția importantă pe care o are soția lui Siegfried Mureșan. Cătălina Manea are un venit considerat uriaş de...
Digi FM
Ce puști adorabil e fiul actriței Anca Dumitru! Bucle, ochi mari și verzi, Levi e "darul divin" al părinților...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Theo Rose a răbufnit după mesajele urâte despre fiul ei: "Am responsabilitatea să aleg ce ajunge din viața...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Millie Bobby Brown, mamă pentru a doua oară la 22 de ani. Cum a ales actrița să anunțe venirea pe lume a...
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de...
Newsweek
Casa de Pensii, acuzată că a recalculat greșit milioane de pensii. Cine sunt vinovați pentru dezastru?
Digi FM
Florin Negruțiu: Protestul oierilor a fost deturnat de extremiști, iar la Cotroceni guvernează regula...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un pescăruș. Imaginile au devenit virale: „Mi s-a întâmplat același...
Film Now
"Nu trebuie să-i spui numele. Știți cu toții cine e tatăl lui". Fiul de 19 ani al lui Cillian Murphy îi...
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...