Christine Lagarde: BCE va reduce probabil dobânzile în această vară

Data publicării:
Christine Lagarde in timpul unei conferinte de presa in Frankfurt
Christine Lagarde a admis că oficialii au nevoie de mai multe dovezi înainte de a fi siguri că inflaţia este sub control. FOTO: Profimedia Images

Banca Centrală Europeană va reduce probabil dobânzile în această vară, a declarat preşedintele BCE, Christine Lagarde, în marja Forumului Economic Mondial de la Davos, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Întrebată în cadrul unui interviu acordat Bloomberg dacă ar putea exista un sprijin majoritar pentru o astfel de decizie, ţinând cont că unii oficiali au indicat un astfel de moment pentru reducerea dobânzii, Lagarde a răspuns: „Aş spune că este probabil. Dar trebuie să fiu rezervată, deoarece noi spunem, de asemenea, că depinde de datele publicate, şi încă există un nivel de incertitudine şi unii indicatori care nu sunt ancoraţi la nivelul la care ne-ar plăcea să-i vedem”.

Înaintea perioadei care precede reuniunea BCE, Lagarde se alătură astfel multor colegi care caută să atenueze aşteptările privind iminenta relaxare a politicii monetare, deşi admite că oficialii se îndreaptă, în cele din urmă, spre reducerea dobânzii.

„Am vorbit cu unii dintre ei, am discutat recent, şi fiecare are opinia sa, ceea ce respect integral. În general, opiniile tind spre decizii care vor fi luate pe baza datelor. Unii au datele lor interne, au ratele inflaţiei, care diferă de la ţară la ţară. Nu ajută luptei noastre contra inflaţiei, dacă anticipările sunt prea ridicate comparativ cu ceea ce probabil se va întâmpla”, a explicat şeful BCE, avertizând că pariurile pieţelor pe reduceri agresive ale dobânzilor reprezintă o distragere a atenţiei.

Investitorii estimează că BCE va reduce dobânzile de cel puţin cinci ori în acest an

Investitorii estimează că BCE va reduce dobânzile de cel puţin cinci ori în acest an, iar prima mutare ar urma să vină în lunile martie sau aprilie, un scenariu care potrivit mai multor oficiali BCE este unul „excesiv”, având în vedere presiunile persistente pe partea de preţuri.

Pentru a lupta cu o inflaţie ridicată, BCE a demarat un ciclu fără precedent de înăsprire a politicii monetare, astfel că în perioada cuprinsă între luna iulie 2022 şi luna septembrie 2023, gardienii euro au majorat costul creditului în zece reprize consecutive.

Ritmul de creştere a preţurilor de consum a încetinit semnificativ după ce, la finele lui 2022, rata inflaţiei a atins un vârf de două cifre, dar cu toate acestea rămâne peste obiectivul ţintă al BCE de 2%. Conform datelor Eurostat, inflaţia anuală în zona euro a accelerat uşor în luna decembrie, până la 2,9%, de la un nivel de 2,4% în luna noiembrie.

Lagarde a admis că oficialii au nevoie de mai multe dovezi înainte de a fi siguri că inflaţia este sub control: „Suntem pe drumul cel bun, ne îndreptăm spre ţinta de inflaţie de 2%, dar până când nu suntem încrezători că este sustenabil nivelul de 2%, pe termen mediu, şi avem datele care sprijină aceste evoluţii, nu vom declara victoria”.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță