Circulația pe cel mai spectaculos drum național al țării se deschide sâmbătă

Data publicării:
558e3c92682ccff6b92bbc99

Circulația rutieră pe DN 67C (Transalpina) se deschide sâmbătă, începând cu ora 7,00, viteza maximă de circulație fiind de 30 kilometri/oră, potrivit unui comunicat de vineri al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).

Începând din data de 11 iunie, ora 7,00, se deschide circulația rutieră pe DN 67C, pe sectorul de drum cuprins între km 34+500 — km 59+800, infiormează CNADNR.

"Precizăm că accesul autovehiculelor în intervalul orar 20,00 — 7,00 este strict interzis. De asemenea, viteza maximă de circulație pe sectorul de drum menționat este de 30 km/h, accesul pe acest tronson de drum fiind permis doar autovehiculelor cu MTMA mai mică sau egală de 3,5 tone", se arată în comunicat.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul CNADNR sau poate fi accesată pagina de internet a companiei.

Transalpina este șoseaua care traversează munții Parâng, la cea mai mare altitudine din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul face legătura între orașele Novaci, din județul Gorj, și Sebeș, din județul Alba, fiind anual închis pe perioada iernii.

Drumul a fost modernizat în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind cunoscut ca "Drumul Regelui". Șoseaua a făcut obiectul unor alte lucrări de modernizare începând cu 2008, acestea fiind făcute de firma Romstrade deținută de omul de afaceri Nelu Iordache, unul din regii asfaltului. După arestarea acestuia și falimentului firmei sale, lucrările nu au mai fost definitivate de către CNADNR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce taxe plătesc persoanele care iau chiriași în gazdă. Regulile fiscale și obligațiile la ANAF în 2026
Digi FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care...
Adevarul
Voucherele de vacanță ar putea ajunge la 1.000 de lei. Ce propune ministrul Daniel Zamfir
Newsweek
Orașul unde pensionarii primesc 600 lei în plus la pensie de Sărbători. Ce alte primării dau ajutoare în bani?
Digi FM
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au...
UTV
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit...