Comisia Europeană a aprobat schema de 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei în România. Ce proiecte vor primi finanțare

Data actualizării: Data publicării:
Group of energy storage systems or battery container units
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty image

România va putea investi 150 de milioane de euro în dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei electrice, după ce Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin notificată de autoritățile de la București. Banii vor fi folosiți pentru instalarea unor noi capacități de stocare în baterii, menite să ajute la integrarea energiei din surse regenerabile în sistemul energetic.

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, schema are o valoare totală de 150 de milioane de euro (aproximativ 764 de milioane de lei) și vizează instalarea unor noi capacități de stocare de cel puțin 2.174 MWh.

Sprijin pentru energia regenerabilă

Scopul programului este de a facilita integrarea energiei din surse regenerabile, precum energia eoliană și solară, în sistemul național de electricitate. Aceste surse sunt considerate variabile, deoarece producția depinde de condițiile meteorologice.

Sistemele de stocare, în special bateriile de mare capacitate, permit păstrarea energiei produse atunci când există surplus și utilizarea acesteia în momentele în care producția este mai mică sau consumul crește.

În cadrul schemei, sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe pentru investiții destinate instalării unor sisteme autonome de stocare a energiei în baterii.

Finanțarea va proveni din Fondul UE pentru modernizare, iar proiectele care vor primi bani vor fi selectate printr-o procedură competitivă de atribuire.

Programul va funcționa până la 31 decembrie 2030, iar beneficiarii vor fi selectaţi printr-o procedură competitivă de atribuire.

Prima schemă notificată de România în cadrul noului cadru european

Schema este prima notificată de România în cadrul Cadrului privind ajutoarele de stat în contextul Pactului pentru o industrie curată (CISAF), adoptat de Comisia Europeană la 25 iunie 2025.

„Măsura aceasta va contribui la furnizarea unei energii electrice mai curate, mai sigure și mai reziliente, în conformitate cu obiectivele climatice ale Uniunii Europene și cu Pactul pentru o industrie curată”, a spus Teresa Ribera, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene. 

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță