Marea Neagră va asigura cel puțin jumătate din consumul anual de gaze

Data actualizării: Data publicării:
Platforma petroliera 2036818-Mediafax Foto-Cristi Cimpoes-1

ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din blocul Neptun din Marea Neagră, din 2020-2021, iar România va produce în total 18-20 de miliarde de metri cubi de gaze, dacă vor fi dezvoltate toate proiectele din Marea Neagră. 

În prezent, în România se extrag circa 11 miliarde de metri cubi de gaze pe an, iar consumul naţional este tot în jurul acestei valori, a afirmat marți , Sorin Gal, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), potrivit Agerpres.

"Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-şi exprime intenţia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut şi fac în continuare foarte multe operaţiuni iniţiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile şi instalaţiile pe care vor să le construiască şi au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu şi cu rezultate foarte slabe, să spun aşa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon", a spus Gal, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

Reprezentantul ANRM a arătat că studiul pentru evaluarea resurselor şi rezervelor din blocul Neptun este spre finalizare şi probabil că în acest an va fi prezentat spre aprobare Agenţiei pentru Resurse Minerale.

"Ei sunt foarte motivaţi şi am avut mai multe întâlniri, inclusiv cu managerul de proiect care este acelaşi cu cel care se ocupă de Golful Mexic, deci Marea Neagră seamănă cu Golful Mexic ca adâncimi şi metodă de exploatare. Probabil că undeva în 2020-2021 ei vor începe să producă gaze din Marea Neagră, iar potenţialul lor este de 6 miliarde de metri cubi pe an", a adăugat directorul ANRM.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent. Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze.

Petrom produce deja din Marea Neagră un miliard de metri cubi de gaze pe an. O altă companie, Black Sea Oil and Gas, care a concesionat perimetrele Midia şi Pelican din Marea Neagră, va începe producţia la mijlocul anului viitor.

"Compania este deja în faza de a finaliza proiectul instalaţiei de suprafaţă. Ei au făcut o asociere cu cei de la BERD pentru a avea o finanţare suplimentară. Undeva la mijlocul anului 2019-2020 vor începe să producă în jur de un miliard de metri cubi pe an", a completat Gal.

Un al treilea proiect important din Marea Neagră, unde este implicat şi Romgaz, este perimetrul Trident, unde există o descoperire, dar care până în acest moment nu a fost declarată comercială. Aici producţia ar putea începe la o diferenţă de un an-doi faţă de perimetrul Neptun.

Astfel că România va ajunge la o producţie de gaze de 18-20 de miliarde de metri cubi până în 2025, dacă va începe producţia în toate aceste perimetre din Marea Neagră, a concluzionat Gal. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri