Primăria Cluj cumpără 22 tramvaie „Made in Romania”

Data actualizării: Data publicării:
tramvai astra

Primăria Municipiului Cluj-Napoca a atribuit companiei Astra Vagoane Călători contractul pentru livrarea a 22 de tramvaie noi.

Acesta a fost atribuit  în final pentru suma de 170,17 milioane lei (36,6 milioane euro), însă fusese estimat la o valoare mai mare, de 190 milioane lei (41 milioane euro), potrivit clubferoviar.ro

Reamintim că licitaţia a fost publicată în decembrie 2017, iar anul acesta, în luna mai, Primăria Cluj-Napoca anunţa că singura ofertă primită a fost cea de la producătorul arădean de material rulant.

La începutul lunii mai 2018, Primăria Cluj-Napoca a depus cereri de finanţare în valoare de peste 100 de milioane de euro pentru susţinerea transportului electric nepoluant în oraş. În această cerere de finanţare este cuprinsă şi achiziţia celor 22 de tramvaie noi.

Precizăm că Astra Vagoane Arad este unic ofertant în alte două licitaţii pentru furnizarea de tramvaie noi, la  Oradea, 20 de tramvaie şi 18 în municipiul  Galaţi. Aceste oferte sunt în curs de evaluare.

Anul acesta o serie de alte oraşe au anunţat achiziţionarea de tramvaie noi, licitaţiile fiind deja lansate în oraşe precum  Arad  şi  Timişoara  sau în diverse etape preliminare în oraşe precum  Craiova,  Brăila,  Ploieşti  sau  Iaşi.

Un alt proiect semnificativ a fost anunţat la  Bucureşti  şi prevede achiziţia a 100 de tramvaie noi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Taxă în plus pentru moștenitorii care amână succesiunea. Cât plătești după doi ani
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...