Cum vor fi finanțate proiectele uriașe de infrastructură menite să lege România de Polonia. Iohannis: „E nevoie de o abordare specială”

Data publicării:
muncitori pe un santier de autostrada
România acordă o „atenție specială” proiectelor Rail-2-Sea și Via Carpatia, o linie de cale ferată și o autostradă care să lege România de Polonia. Foto: Agerpres

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre modul cum vor fi finanțate marile proiecte de infrastructură planificate în cadrul Inițiativei celor 3 Mări. Este vorba despre proiecte conexiuni de infrastructură, conexiune energetică, conexiune digitală. România acordă o „atenție specială” proiectelor Rail-2-Sea și Via Carpatia, o linie de cale ferată și o autostradă care să lege România de Polonia, a subliniat președintele.

„Crearea fondului de invesții (pentru finanțarea acestor proiecte) a fost un pas corect și potrivit. Așteptăm în continuare ca toată lumea, toate statele participante la inițiativă, să vină cu o contribuție pe care ne-o dorim cât se poate de mare. Însă trebuie să fim realiști. Fondul singur nu va putea să finanțeze marile proiecte de infrastructură, de conectare”, a spus Klaus Iohannis, la summitul I3M.

„Cred că trebuie să dăm toată atenția acestor mari proiecte, pentru că asta a fost ideea pe care s-a creat inițiativa, de a realiza conexiuni de infrastructură, conexiune energetică, conexiune digitală pe axa nord-sud. Există vești îmbucurătoare, fondul crește, există deja investiții care se realizează. Dar pentru aceste proiecte mari de infrastructură e nevoie de o abordare specială. E nevoie și de proiectare, dar și de a găsi un pacht de finanțare. Care se va baza, evident, pe contribuții naționale, noi credem că foarte importante vor fi contribuțiile europene, dar și alte contribuții care vor veni din diferite fonduri.

Aceste lucruri vor fi discutate și concretizate în perioada următoare”, a adăugat el.

„Obiectivul final al tuturor acestor eforturi rămâne implementarea riguroasă a proiectelor strategice prioritare de interconectare ale Inițiativei în cele trei domenii de bază: transport, energie și digital. Am arătat astfel că există un nivel ridicat de așteptare din partea cetățenilor noștri, căruia activitățile din cadrul Inițiativei trebuie să îi răspundă adecvat în perioada următoare. În contextul descris, am reafirmat atenția specială pe care țara noastră o acordă proiectelor Rail-2-Sea și Via Carpathia, ca inițiative concrete, de o importanță economică majoră și cu valoare strategică adevărată pentru regiune”, a spus președintele.

„Valoarea adăugată a Inițiativei rezidă și în capacitatea de sprijinire a eforturilor comune de construire a rezilienței strategice, asigurând interconectivitate îmbunătățită, economii mai puternice și perspectivele unei dezvoltări durabile și inteligente. Din această perspectivă, am folosit prilejul de astăzi pentru a informa cu privire la inaugurarea în România, la 31 mai, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, ca inițiativă a țării noastre care contribuie la realizarea obiectivului-cheie al construirii rezilienței”, a mai spus Iohannis.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan: „Cu golanii e greu să faci treabă”. Liderul PNL spune că politica românească are nevoie de cât...
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...