Sari la conținut

Un nou boom imobiliar

Preţul locuinţelor la nivel mondial s-a întors aproape de nivelul de dinaintea crizei. Şi, odată cu scumpirea caselor şi apartamentelor creşte teama că ar putea lua naştere o nouă bulă imobiliară care va provoca o nouă criză. Fondul Monetar Internaţional spune însă că situaţia prezentă este foarte diferită de cea din perioada 2007-2008 când lumea a realizat că locuinţele sunt supraevaluate, iar creditele ipotecare nu au suficientă acoperire. Bulele imobiliare nu mai sunt naţionale, ci locale şi, dacă înainte de criză cererea mare era cea care scumpea locuinţele, acum preţurile sunt ridicate de oferta mică.

Preţul mondial al locuinţelor a crescut neîntrerupt în ultimii patru ani şi a reuşit să recupereze aproape tot terenul pierdut în anii de după criză. Şi tot în ultimii ani a început să se vorbească despre un nou boom imobiliar. Londra este poate cel mai bun exemplu. Locuinţele de acolo au ajuns să coste în medie peste jumătate de milion de euro şi probabil că vor continua să se scumpească.

Fondul Monetar Internaţional spune însă că, spre deosebire de perioada de dinainte de criză, boom-ul imobiliar nu mai este unul internaţional şi nici măcar unul naţional. Preţurile au crescut accelerat în ultimii ani doar în unele metropole. În restul Marii Britanii, piaţa imobiliară nu a avut aceeaşi evoluţie ca în Londra.

Iar în Beijing apartamentele şi casele se scumpesc mult mai rapid decât în restul Chinei. Amsterdam, Oslo sau Viena sunt alte oraşe care au o evoluţie peste medie.

Înainte de criză, boom-ul imobiliar se simţea atât în oraşele mari cât şi în oraşele mici, deoarece accesul la creditele ipotecare era foarte facil în unele ţări, cum ar fi în Statele Unite. Băncile au acordat împrumuturi fără să se mai asigure că beneficiarii lor îşi vor putea achita ratele. Acest comportament a fost încurajat de existenţa unor instrumente financiare complexe care ar fi trebuit să pună băncile la adpost în cazul în care creditele ar fi devenit neperformante. Dar, până la urmă, aceste instrumente au ajuns să fie piatra de temelie a crizei. O criză din care omenirea a învăţat totuşi ceva, consideră Fondul Monetar Internaţional. În momentul de faţă sunt în vigoare mai multe măsuri care limitează accesul la credite pentru cei care nu şi le permit.

În schimb, scumpirile locuinţelor, acolo unde există, au fost generate în ultimii ani mai ales de o ofertă prea mică. Datele strânse de Fondul Monetar Internaţional arată că permisele de construire sunt foarte puţine în toate ţările analizate, atât în cele în care piaţa imobiliară a recuperat scăderea din timpul crizei, cât şi în cele care locuinţele sunt încă ieftine.

România este una dintre ţările în care nu se poate vorbi de un boom imobiliar. Preţul mediu al apartamentelor din marile oraşe este la jumătate faţă de 2008.

Chiar dacă locuinţele se scumpesc doar în anumite oraşe ale lumii, Fondul Monetar Internaţional spune că există totuşi riscuri. Spargerea unei bule imobiliare într-un oraş de câteva milioane de locuitori poate să afecteze sistemul bancar. Iar una dintre soluţiile pentru evitarea acestor riscuri este construirea unor locuinţe noi astfel încât raportul dintre cerere şi ofertă să se echilibreze.

Etichete: FMI , locuinte , pret locuinte , bule imobiliare

Pe aceeași temă

FMI se întoarce în Argentina

Argentina a ajuns joi la un acord stand-by în valoare de 50 de miliarde cu FMI, au anunţat joi guvernul de la Buenos...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale