EXCLUSIV. Cîțu: Guvernul pregătește înghețarea salariilor. Teodorovici: Documentul e real, dar e un scenariu

Data actualizării: Data publicării:
florin citu pnl in fata ta

Guvernul pregăteşte anul viitor îngheţarea salariilor din tot sistemul bugetar la nivelul lunii decembrie 2018, avertizează senatorul liberal Florin Cîţu. Parlamentarul susţine că executivul ar introduce astfel primele măsuri de austeritate economică din acest mandat.

Senatorul PNL citează un document pe care Guvernul l-a trimis Comisiei Europene în care anunţă măsuri radicale pentru reducerea deficitului bugetar.

Mai mult, Guvernul ar urma să amâne aplicarea legii salarizării unitare, tot pentru că aceasta ar duce la majorări de salarii consistente în sectorul bugetar. Conform documentului citat de Florin Cîţu, prin aceste măsuri executivul ar ţinti o reducere a deficitului bugetar până la un nivel de 2,58 la sută din produsul intern brut, un nivel care ne-ar încadra în limita de maximum 3 la sută deficit din PIB, limita impusă de Comisia Europeană.

„PSD i-a trădat şi i-a minţit pe români. România în criză economică – PSD introduce măsuri de austeritate în 2019. Într-un document trimis Comisiei Europene, în urmă cu câteva zile, PSD+ALDE promit îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019 la nivelul lui decembrie 2018. PSD+ALDE nu mai aplică legea salarizării unitare (astfel recunosc falimentul programului de guvernare şi mă confirmă). Asta înseamnă că salariile sunt tăiate cu echivalentul ratei inflaţiei. În plus creşterea dobânzilor va tăia şi mai mult din puterea de cumpărare”, a transmis senatorul liberal într-o postare pe Facebook.

Florin Cîţu mai susţine că legea pensiilor este o minciună. „Este clar că legea pensiilor este doar o minciună. Nu sunt bani pentru aplicarea legii salarizării unitare şi PSD+ALDE mint că dublează pensiile”, scrie senatorul PNL.

Reacția ministrului de finanțe, Eugen Teodorovici: Documentul e real, dar este un scenariu

În replică, ministrul finanţelor Eugen Teodorovici susţine că nu s-a luat o decizie fermă în acest sens. El a confirmat la Digi24 că documentul respectiv a fost trimis de Guvern  Comisiei Europene, dar spune că ceea ce scrie în el reprezintă doar un scenariu de lucru, unul din multele luate în calcul în acest moment.

Este un document trimis Comisiei Europene. Dl. senator n-a făcut altceva decât să preia un document public și să îl pună pe pagina proprie de Facebook.  Este un document care prezintă un scenariu, e un document de lucru, prezintă o posibilă variantă trimisă Comisiei Europene, pentră că acesta este modul în care Guvernul lucrează de ani de zile și orice stat membru asta face: trimite Comisiei Europene discuții, scenarii, calcule, pentru ca într-un final să luăm o decizie într-un fel sau altul”, a declarat Eugen Teodorovici la Digi24.

El a mai afirmat că Ministerul de Finanţe propune şi ca legea salarizării să se aplice până în 2020 şi nu până în 2022, pentru a nu fi angajate măsuri dincolo de mandatul acestui guvern.

„În câteva săptămâni noi intrăm în Guvern cu proiectul de buget pe 2019, document în cadrul căruia vom regăsi varianta finală, este un scenariu propus de Ministerul de Finanţe în urma unor calcule şi chiar o propunere de aplicare a legii salarizării nu până în 2022, ci până în 2020, tocmai pentru a arăta foarte clar că suntem siguri de ceea ce facem, că nu aplicăm măsuri dincolo de mandatul acestui guvern, adică 2020”, a explicat Teodorovici.

Ministrul de Finanţe a mai spus că pe lângă îngheţarea salariilor bugetarilor o altă măsură propusă este îngheţarea numărului de angajaţi în zona de administraţie, dar şi o restructurare a acesteia.

„Îngheţarea angajărilor la stat este o măsură propusă de noi. O îngheţare a numărului de angajaţi în zona de administraţie publică centrală, de asemenea o restructurare, o eficientizare a administraţiei publice centrale, este de bun-simţ şi ceea ce noi spunem de ani de zile sau toţi politicienii spun că este nevoie de o administraţie mult mai eficientă. Dădeam exemplu faptul că la Ministerul de Finanţe funcţiile-suport sunt undeva la 18 la sută din întregul personal al ministerului, iar la alte ministere undeva peste 30 la sută, ceea ce trebuie să se schimbe, pentru că administraţia nu trebuie să fie nici supradimensionată, nici să cheltuie nejustiticat banul public”, a precizat ministrul de finanţe.

El a mai declarat că mărirea salariului minim pe economie din ianuarie 2019 este posibil să se realizeze mai devreme de această dată, iar de anul viitor punctul de pensie va creşte cu 15 la sută. 

„Aşa cum am propus în proiectul de lege pentru pensii aprobat de Guvern şi trimis în Parlament anul viitor o creştere de 15 la sută a punctului de pensii, da, se va respecta. Mai mult, salariul minim pe economie propus de noi pentru anul viitor la 2.080 este un calcul pe care noi îl facem, încercăm să aplicăm mai devreme această creştere a salariului minim, mai devreme de ianuarie 2019”, a menţionat Eugen Teodorovici.

El a dat asigurări că nu sunt probleme cu banii la buget.

Ministrul Finanţelor a precizat că anul 2019 trebuie să fie unul al investiţiilor, iar proiectele mari de infrastructură trebuie să continue şi chiar să îşi mărească viteza.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate