Meserii de viitor. Companiile aeriene ar putea intra în criză de piloți și tehnicieni

Data publicării:
bord avion 1

Transportul aerian este în creștere şi va rămâne aşa multă vreme de acum încolo. Cu cât zborurile vor fi mai accesibile, cu atât va creşte numărul avioanelor aflate în aer. Implicit, va creşte şi numărul piloţilor. Boeing estimează că, în următorii 20 de ani, companiile aeriene vor avea nevoie de nu mai puţin de 558.000 de piloţi noi. Operatorii de zbor din Europa şi America de Nord vor avea nevoie de câte 95.000 de piloţi. Însă, de departe, cea mai mare cerere va veni din zona Asia-Pacific, unde avioanele vor avea nevoie de 226.000 de oameni noi la manşă.

Vor fi greu de găsit în condiţiile în care companiile aeriene din Asia deja au probleme cu recrutarea personalului. Iar aceste probleme se pot transforma foarte uşor în riscuri sau chiar tragedii.

În aprilie 2012, prăbuşirea unui Boeing 737 al unei companii aeriene pakistaneze a ucis 121 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Ancheta a scos la iveală faptul că pilotul şi copilotul nu aveau deloc experienţă pe un aparat de zbor modern. Accidentul a falimentat compania aeriană. Este, desigur, un incident izolat. Companiile aeriene mari din Asia pun mult mai mult preţ pe siguranţa pasagerilor şi, la fel ca cele occidentale, îşi vor alege cu mare atenţie membrii echipajelor. Ceea ce ar putea însemna că unele posturi vor rămâne neocupate, în condiţiile în care, deşi meseria de pilot este bine plătită şi mulţi ar vrea să o practice, nu oricine ajunge la manşă. 

Cursuri costisitoare

Viitorii piloţi au nevoie înainte de toate de bani. Cursurile costă între 35.000 şi 100.000 de euro, în funcţie de numărul de licenţe obţinute pe lângă brevetul de pilot. De aceea, majoritatea piloţilor sunt înglodaţi în datorii în momentul în care ajung la manşă. Însă salariile le permit să îşi achite creditele pentru cursuri mai rapid decât şi-ar achita împrumutul pentru o casă. Un pilot câştigă 6.000 de euro în România şi între 8.000 şi 20.000 de euro la companiile aeriene mari.

Extinderea transportului aerian nu va aduce oportunităţi de angajare doar pentru absolvenţii şcolilor de pilotaj, ci şi pentru ingineri. Potrivit aceluiaşi studiu Boeing, companiile aeriene din Europa vor avea nevoie de peste 100.000 de tehnicieni noi în următorii 20 de ani, iar cele din America de Nord de peste 110.000. Dar cea mai mare cerere va veni tot din zona Asia-Pacific, unde companiile aeriene vor angaja aproape 240.000 de tehnicieni.

Cu toţii vor trebui să asigure întreţinerea celor 38.000 de avioane noi care vor lua calea aerului în următoarele două decenii.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Un zimbru de aproape o tonă a fost găsit fără cap la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile în legătură...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”