Lumea a intrat pe un teritoriu necunoscut în ceea ce privește povara datoriilor marilor economii. Șapte țări dezvoltate au datorii care depășesc PIB-ul lor anual, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în combinație cu niște rate ale dobânzilor atât de mari. Monedele lor ar putea suferi o serie de devalorizări care amintesc de crizele financiare din Asia și Rusia de la finalul anilor '90, dar la o scară mult mai mare.
Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania și Japonia au datorii mai mari de 100% din PIB.
Acest așa-zis grup „D7” s-a împrumutat masiv în timpul crizei financiare globale și, din nou, în timpul pandemiei de Covid-19. Japonia se confruntă cu datorii mari de mai bine de un sfert de secol, însă ținând cont de dependența „Grupului celor Șapte (Datornici)” de piețele globale de credit, situația este mai gravă acum decât a fost vreodată.
Raportul datorie/PIB nu a fost așa de mare nici în urma Marii crize economice din 1929-1933. Deprecierea monedei naționale face ca datoriile acumulate ale acestor țări să fie mai mici în comparație cu veniturile fiscale actuale. Este un truc ingenios care evită politicile complicate de reducere a cheltuielilor sau de creștere a impozitelor.
Acest lucru s-a mai întâmplat atunci când economiile majore se confruntau cu un nivel foarte ridicat al datoriilor: Franța, în anii '50, Marea Britanie, în anii '60, și Italia, în anii '90.
Dar și investitorii pot fi cei care declanșează procesul de devalorizare dacă cred că inflația va crește rapid sau că obligațiunile de stat nu vor fi rambursate.
Evenimente de acest gen se pot declanșa fără niciun semn de avertizare și pot accelera extrem de rapid, ceea ce ar putea lăsa guvernele în dificultate în încercarea de a-și refinanța datoriile.
După criza monetară din 1998, Rusia a intrat în incapacitate de plată
Problema nu ar fi așa de mare pentru economia globală dacă devalorizarea ar fi limitată la o singură țară, chiar dacă vorbim despre o economie majoră. Dar orice depreciere se va răspândi cel mai probabil și la alte țări.
Când Marea Britanie a devalorizat lira sterlină în 1967, Spania, Portugalia, Irlanda și alte câteva țări i-au urmat rapid exemplul. Nu au dorit ca exportatorii lor să se afle în dezavantaj față de unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai lor.
Dacă SUA ar devaloriza drastic dolarul, atunci țări precum Canada, Mexic și China ar putea face la fel cu monedele lor.
Tot deprecierile au stat și la baza crizelor economice din Asia de Est, în 1997, și Rusia, în 1998, care a intrat în incapacitate de plată. Au urmat apoi subvenții, guvernele au impus măsuri de austeritate, iar nivelul de trai s-a prăbușit. În Coreea de Sud, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu o treime între 1997 și 1998.
Pe atunci, prăbușirea bruscă a atâtor monede a luat prin surprindere piețele. Investitorii nu au înțeles efectul de domino pe care îl poate produce o astfel de criză – portofoliile lor nu erau destul de diversificate pentru a evita dezastrul.
Crizele din Asia și Rusia au dus la prăbușirea Long-Term Capital Management, pe atunci unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume. Acum, când economiile implicate sunt mult mai mari, încă și mai mulți giganți ar putea cădea.
Pentru moment, piețele sunt relativ liniștite, dar FMI se așteaptă ca presiunea asupra bugetelor de stat să crească pe măsură ce tarifele comerciale vor continua să limiteze creșterea economică la nivel global, iar experții din țările D7 avertizează despre pericolul izbucnirii unor crize fiscale.
În lipsa unor planuri realiste de reducere a datoriilor prin creșterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor, țările D7 rămân în continuare pe drumul primejdios al devalorizării.
Editor : Raul Nețoiu
