Reprezentant FMI: Pentru creșterea conformării voluntare, contribuabilii trebuie tratați cu respect de Fisc

Data publicării:
FMI getty-3

 FOTO: Gulliver/Getty Images

Este esențial ca cetățenii să aibă percepția că banii din taxe sunt cheltuiți eficient, pentru a se conforma obligațiilor față de Fisc. O monitorizare atentă a cheltuielilor este esențială pentru crearea acestei percepții”, a subliniat Guillermo Tolosa.

În opinia sa, în societate trebuie să existe percepția că are sens să îți plătești taxele, iar această percepție trebuie susținută cu un tratament egal pentru toată lumea, pentru ca fiecare să aibă convingerea că și competitorii plătesc aceleași taxe. Trebuie să simți că administrația te tratează cu respect, cu integritate și onestitate. Este foarte important să creăm această cultură a conformării, a mai spus Tolosa.

Reprezentantul FMI spune însă că, în România, principiile conformării voluntare sunt foarte greu de implementat în condițiile în care foarte mulți oameni de afaceri, în mod perpetuu, evită plata taxelor.

„41% din firmele din România raportează pierderi, an de an, a spus Tolosa, precizând că acest fapt arată fie că mulți oameni de afaceri sunt manageri nepricepuți, fie că au o abordare strategică în sensul evitării plății taxelor.

Reprezentantul FMI a făcut aceste precizări în contextul în care resursele administrației fiscale sunt limitate și o parte din ele trebuie direcționate către controlul acestor firme.

Tolosa a mai punctat și faptul că angajați ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, de la Direcția Mari Contribuabili, petrec o treime din timpul de lucru răspunzând solicitărilor venite din partea Curți de Conturi, multe dintre ele fiind pe cazuri care implică sume foarte mici. Aceste eforturi distrag atenția administrației fiscale de la marea problemă generată de faptul că aproape jumătate din firmele din România nu plătesc impozit pe profit pentru că raportează pierderi, a adăugat reprezentantul FMI.

Un alt aspect la care România este deficitară în privința administrării fiscale este zona de rambursare de TVA. Oficialul FMI a menționat faptul că, în alte țări, verificarea unui dosar pentru rambursarea de TVA durează o zi, iar în România acest termen este, în medie, de șase luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani face un român pe zi din sticlele SGR reciclate: „Nu știu de ce te mai duci la job la banii ăştia”
Digi FM
Oana Roman, atacată și amenințată cu moartea. Persoane necunoscute i-ar fi filmat casa: „Am avut o vară...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Pensionarii vor plăti 1.000.000.000€ CASS din pensie în 2026. Parlamentarii au pensie specială de 12.000 lei
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O adevărată cursă contra cronometru. Ce arată noile date despre procesul de formare al planetelor
Digi Animal World
Cât de des trebuie să-ți plimbi câinele în fiecare zi? De câtă mișcare are nevoie, în funcție de vârstă și...
Film Now
Detaliul care nu le-a scăpat fanilor. Eva Mendes și-a arătat singurul tatuaj din viața ei, dedicat lui Ryan...
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani